Plata prestărilor de servicii efectuate în domeniile de activitate ale Inspecţiei Muncii, se fac în conformitate cu prevderile normativului cuprins în Ordinul Ministerului Muncii nr. 826/2014, publicat în M.Of. nr. 407, din 2.06.2014.
Ordinul amintit, se adresează Inspecţiei Muncii, care prin inspectoratele teritoriale de muncă, efectuează prestări de servicii în domeniul relaţiilor de muncă la cererea persoanelor fizice, juridice, persoanelor fizice autorizate şi a altor entităţi care au fost constituite în condiţiile legii.
Contravaloarea prestărilor de servicii effectuate, se suportă de către beneficiarii acestora şi se virează în contul de trezorerie sau la casieria inspectoratului teritorial de muncă ce efectuează prestarea serviciului.
Tariful care se percepe de la persoanele fizice, juridice, de la persoanele fizice autorizate şi de la alte entităţi constituite în condiţiile legii pentru categoria de servicii prestate este de 20 lei/document, pentru fiecare dintre serviciile care pot fi prestate de inspectoratele teritoriale de muncă, respectiv:
– eliberarea de certificate/adeverinţe/duplicate de adeverinţe în baza documentelor existente în arhivele inspectoratelor teritoriale de muncă, la cererea persoanelor fizice, juridice sau a oricăror entităţi care au dreptul legal de a solicita şi de a obţine aceste informaţii, conform Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată, si Ordonanţei Guvernului nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 223/2002;
– eliberarea de certificate cu informaţii extrase din baza de date organizată la nivelul Inspecţiei Muncii cu registrele generale de evidenţă a salariaţilor transmise de angajatori;
– furnizarea datelor din Registrul general de evidenţă a salariaţilor pentru refacerea conţinutului sau la angajator, prin eliberarea unor extrase pe suport hârtie din baza de date organizată la nivelul Inspecţiei Muncii, constituită conform Hotărârii Guvernului nr. 500/2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, cu modificările ulterioare.
Totusi, nu se percep tarife pentru prestarea de servicii de către:
a) instituţiile care funcţionează în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Informaţiile furnizate se utilizează numai în scopul menţionat în mod expres in solicitarea adresată de către aceste instituţii, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare;
b) instanţele de judecată, organele de cercetare penală, organele fiscale, precum şi oricare alte instituţii pentru care actele normative prevăd scutirea de taxe, tarife şi comisioane;
c) instituţiile cu care Inspecţia Muncii a încheiat protocoale de colaborare privind efectuarea de prestări de servicii cu titlu gratuit, necesare realizării atributiilor acestora, potrivit legii.
Eugenia POPOVICI