Una dintre cerinţele de calificare, în mod frecvent impusă prin Fişa de date a achiziţiei, se referă la neîncadrarea în prevederile art. 181 din OUG nr. 34/2006.

Ca modalitate de îndeplinire/documente justificative, autoritatea contractantă solicită:

–        declaraţia de neîncadrare în situaţiile prevăzute de art. 181 din OUG nr. 34/2006;

–        certificate de atestare fiscală privind îndeplinirea obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat, din care să reiasă că ofertantul/candidatul nu are datorii scadente la nivelul lunii anterioare celei în care este prevăzut termenul limită de depunere a ofertelor/candidaturilor şi/ sau declaraţie pe propria răspundere (reamintesc că demonstrarea neîncadrării certificatelor fiscale în categoria cerinţelor de calificare am realizat-o în articolul pe care l-am publicat cu titlul «Certificatul de atestare fiscală: “cerință de calificare” sau “document justificativ”?», în Revista de Achiziţii Publice dec. 2014-ian 2015).

Cerinţa se consideră îndeplinită dacă ofertantul, prin certificatele depuse/informaţiile furnizate, demonstrează respectărea exigenţelor din Fişa de date.

Practica a dovedit însă că nu toate comisiile de evaluare interpretează în mod corect menţiunile din certificatele fiscale.

O analiză corectă a conformării la cerinţa mai sus citată presupune cunoaşterea diferitelor sintagme, a termenilor economici care apar înscrişi în certificate, cum ar fi: buget general consolidat, obligaţii de plată; creanţe bugetare; datorii scadente; exigibilitate, majorări, penalităţi etc.

În acest sens, voi reda în continuare, pe scurt, definiţii şi explicaţii ale elementelor enumerate anterior, precum şi modul de apreciere a datelor din certificatele fiscale:

–       buget general consolidat[1] – ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, dintre care amintesc bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale, bugetele instituţiilor publice autonome;

–       obligaţia de plată – obligaţia operatorul economic de a achita la termenele legale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat[2]/ suma datorată;

–       creanţa bugetară (fiscală) – dreptul patrimonial al statului de percepere a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat[3];

–       exigibilitatea creanţei –  data la care autoritatea fiscală are dreptul să solicite plata de către persoanele obligate la achitarea datoriei, chiar dacă acestea poate fi amânată;

–       datorii scadente – sume ce trebuie achitate până la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează[4].