Florentina DRĂGAN – Consilier soluţionare contestaţii
Instituţia ”notificării” autorităţii contractante există în domeniul achiziţiilor publice încă din anul 2009 când a fost modificată O.U.G. nr. 34/2006 prin O.U.G. nr. 19/2009 reglementare care prevedea la pct. 36 că „se modifică art. 2561 şi va avea următorul cuprins: (1) Înainte de a se adresa instanţei competente, persoana vătămată notifică autoritatea contractantă cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice şi la intenţia de a sesiza instanţa judecătorească competentă. Dispoziţiile art. 205 şi 2562 rămân aplicabile.(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) nu are ca efect suspendarea de drept a procedurii de atribuire. După primirea notificării, autoritatea contractantă poate adopta orice măsuri pe care le consideră necesare pentru remedierea pretinsei încălcări, inclusiv suspendarea procedurii de atribuire sau revocarea unui act emis în cadrul respectivei proceduri. (3)Măsurile adoptate potrivit alin. (2) se comunică în termen de o zi lucrătoare atât persoanei care a notificat autoritatea contractantă, cât şi celorlalţi operatori economici implicaţi în procedura de atribuire. (4) Persoana vătămată care, primind comunicarea prevăzută la alin. (2), consideră că măsurile adoptate sunt suficiente pentru remedierea pretinsei încălcări va transmite autorităţii contractante o notificare de renunţare la dreptul de a formula acţiune în justiţie sau, după caz, de renunţare la judecarea acţiunii. (5) Lipsa notificării prevăzute la alin. (1) nu împiedică introducerea cererii în faţa instanţei judecătoreşti competente. (6) Dispoziţiile alin. (1)-(5) se aplică în mod corespunzător în cazul prevă-zut la art. 256 alin. (1)”, articol care a suferit două modificări la jumătatea anului 20092 şi în anul 20113. Iniţial, rolul notificării constă doar în posibilitatea acordată de legiuitor autorităţii contractante de a adopta orice măsuri pe care le consideră necesare în vederea remedierii pretinsei încălcări sesizată de către orice persoană vătămată, de mediere a situaţiei conflictuale care ar putea conduce la sesizarea C.N.S.C. şi ulterior a instanţei prin uzarea dreptului la exercitarea căii de atac, rol care că s-a intensificat ca urmare a modificării art. 179 alin. (4) din O.U.G. nr. 34/2006 prin Legea nr. 279/20114 având în vedere că „orice modificare şi/sau completare a criteriilor de calificare şi selecţie precizate conform alin. (3)5 conduce la anularea procedurii de atribuire”.
Deoarece prevederile art. 179 alin. (4) din O.U.G. nr. 34/2006, au lăsat loc la săvârşirea multor abuzuri, din cauza formulării ambigue, acesta a fost ulterior modificat, subliniind şi mai mult importanţa acestei instituţii a „notificării”, sens în care autoritate contractantă nu putea aduce modificări şi/sau completări la criteriile de calificare şi selecţie precizate în cadrul anunţului/ invitaţiei de atribuire, sancţiunea fiind anularea procedurii de atribuire, cu excepţia modificărilor dispuse prin decizia Consiliului, a modificărilor dispuse prin hotărâri ale instanţelor judecătoreşti sau a măsurilor de remediere dispuse de autoritatea contractantă în temeiul art. 2561 alin. (3)6 şi art. 2563 alin. (1).
Rolul acestei instituţii a „notificării” a crescut şi mai mult în anul 2014, când legiuitorul a introdus prin O.U.G. nr. 51/2014, obligaţia operatorilor economici de a constitui garanţia de bună conduită pentru întreaga perioadă cuprinsă între data depunerii contestaţiei şi data rămânerii definitive a deciziei Consiliului de soluţionare a acesteia, potrivit art. 2711 din O.U.G. nr. 34/-2006, în scopul de protejare a autorităţilor contractante de un eventual comportament necorespunzător al contestatorului, motivat de faptul că anterior acestui demers de sesizare a Consiliului, operatorii economici pot uza de instituţia „notificării” formulată în temeiul prevederilor art. 2561 din O.U.G. nr. 34/2006, acţiune/manifestare de voinţă gratuită, nefiind necesară „blocarea” niciunei sume de bani în favoarea autorităţii contractante şi care ar putea determina autoritatea contractantă, dacă consideră necesar, să ia măsuri de remediere….
Pentru a viziualiza articolul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!