avocat Alina GHIŢĂ – BWSP Hammond Bogaru & Associates

Deşi noua lege a achiziţiilor publice a avut aprobarea de la Guvern în 27 octombrie 2015 trecând de toate comisiile în procedură de urgenţă, urma intrarea în vigoare a acesteia la 1 ianuarie 2016, lucru care nu s-a întâmplat. Noua estimare în ceea ce priveşte intrarea în vigoare este pentru finele lunii februarie, dacă va exista plen în Senat urmând apoi ca pachetul de legi să treacă în Camera Deputaţilor. Este de remarcat că ne apropiem de termenul limită pe care România şi l-a asumat ca şi celelalte State Membe şi anume 18 aprilie 2016. Dar, România are şi ea termenul propriu ca ţară, pe strategia de reformă, care nu ar trebui să depăşească 28 februarie 2016. Mai mult, strategia de reformă în achiziţii publice trebuie implementată până în decembrie 2016, altfel Comisia Europeană va opri finanţarea pe toate programele operaţionale pe exerciţiul 2014 – 2020.

Deşi procedura de legiferare nu a fost fără probleme, dat fiind ca s-a depăşit termenul estimat pentru intrarea în vigoare şi ne apropiem de termenul limită european, rezultatul sperăm că va fi cel aşteptat de întreaga societate. Noua legislaţie stabileşte, o nouă viziune. Vom avem un pachet de patru legi acolo unde înainte aveam o singură Ordonanţă, în care erau reglementate toate elementele, şi anume o lege distinctă pe concesiuni de lucrări şi servicii, lege distinctă pe achiziţii clasice şi una pe achiziţii sectoriale, precum şi legea distinctă pe rezolvarea remediilor şi contestaţiilor şi a organizării Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Este de remarcat, de asemenea, că pentru prima dată în România, legile pentru achiziţii publice se dezbat în Parlament existând o dezbatere semnificativă şi cu societatea civilă, dezbatere care a avut ca scop tocmai să împace viziunile autorităţilor contractante cu cea a mediului de afaceri.
Proiectul de lege aduce îmbunătăţiri semnificative legislaţiei actuale, promovând creşterea calităţii proiectelor de achiziţie publică prin modificarea criteriilor de atribuire care să limiteze creşterea necontrolată a bugetelor implicate, reducerea birocraţiei, dar şi susţinerea inovaţiei în dezvoltarea proiectelor publice.
În legislaţia actuală poate fi ales un singur criteriu de atribuire a contractelor de achiziţie publică dintre două variante prestabilite: fie oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, fie, în mod exclusiv, preţul cel mai scăzut. Preţul cel mai scăzut este folosit în proporţie covârşitoare ca principal criteriu de atribuire, rezultatul fiind prestarea de servicii şi lucrări de calitate slabă. Se poate vorbi chiar de o aplicarea abuzivă a criteriului preţului cel scăzut, cele mai frecvente cauze fiind lipsa de capacitate a personalului autorităţii contractante în a întocmi caietul de sarcini şi a gândi factorii de evaluare în aşa fel încât să fie bazaţi pe elemente de calitate, ori o anumită reticenţă în perspectiva controalelor. Este apreciat ca fiind un criteriu comod, accesibil, întrucât această presupune pur şi simplu selectarea ofertei cu preţul cel mai scăzut care satisface toate condiţiile de participare, criteriu care a dovedit în practica că nu conduce la lucrări sau la servicii de calitate. De multe ori, în privinţa fondurilor europene s-a dovedit că valoarea la care s-au atribuit contractele nu a fost suficientă pentru finalizarea lor, iar când se lucrează cu fonduri europene valoarea la care contractul a fost atribuit rămâne cea eligibilă. Dacă pe perioada desfăşurării contractuale apare situaţia insuficienţei banilor, ceea ce se suplimentează sunt cheltuieli neeligibile şi astfel apar probleme inclusiv în privinţa absorbţiei din cauza acestei utilizări abuzive.
Pentru a încuraja creşterea calităţii în proiectele de achiziţie publică, noua reglementare adoptă un principiu unic de atribuire: oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.
Îndeplinirea acestui principiu se va stabili pe baza a 3 criterii de atribuire: preţul cel mai scăzut, cel mai bun raport calitate-preţ, costul de mai scăzut. Dacă preţul cel mai scăzut poate fi determinat uşor prin compararea preţurilor ofertelor, celelalte 2 criterii de atribuire vor fi analizate prin stabilirea unor factori de evaluare.
De exemplu, pentru criteriul cel mai bun raport calitate-preţ, factorii de evaluare care pot fi analizaţi includ: serviciile post-vânzare, asistenţa tehnică şi condiţiile de livrare, precum şi caracteristicile sociale, de mediu şi inovatoare, comercializarea şi condiţiile acesteia. O modificare oportună a legislaţiei actuale presupune includerea unor factori de evaluare până acum inutilizabili: atunci când nivelul de performanţă depinde în mod semnificativ de calitatea personalului implicat în executarea contractului de achiziţie publică, autoritatea poate lua în calcul organizarea, experienţa şi calificările personalului propus……

Pentru a viziualiza articolul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!