Publicat în revista nr. 109 – Octombrie 2016

Av. Daniel Stiger

Intenţionez prin prezentul articol să vă supun atenţiei o situaţie pe care am întâlnit-o recent în practică şi care, din punctul meu de vedere, este una interesantă deoarece are potenţialul de a fi destul de des întâlnită în practică în perioada următoare, iar lucrurile nu par îndeajuns de clare din punctul de vedere al noii legislaţii ce reglementează materia achiziţiilor publice, neexistând la acest moment, în contrapondere, o practică şi/sau doctrină care să lămurească sau să ofere o linie directoare pentru o asemenea situaţie.Aşadar, avem următoarea situaţie premisă: o societate al cărei acţionar unic este Statul Român şi al cărei domeniu de activitate este unul de interes naţional (pentru o nuanţare mai mare, dar cu titlu de exemplu, voi menţiona că aceasta administrează anumite bunuri date în concesiune de Statul Român aferente transporturilor pe apă) participă cu un proiect în cadrul unei cereri de proiecte organizată de Uniunea Europeană, obţinând finanţarea solicitată; în vederea implementării cu succes a proiectului său, societatea va trebui să atribuie diverse contracte de lucrări/servicii/bunuri unor terţe entităţi, obligaţie impusă inclusiv prin contractul de finanţare încheiat cu Uniunea Europeană; potrivit celor stabilite de Uniunea Europeană în documentaţia aferentă cererii sale de oferte (dar şi prin contractul de finanţare), atribuirea contractelor anterior menţionate se va face conform procedurilor naţionale aplicabile….

Pentru a viziualiza interviul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!