Publicat în revista nr. 110 – Noiembrie 2016

Av. Andrei Pavel – Bogaru, Braun Noviello & Associates

În sfera domeniului public, probabil una dintre cele mai îndelungate preocupări atât din perspectiva politicilor publice, cât şi din cea a tehnicii legislative, o constituie identificarea echilibrului contractual. Dacă în scena de drept privat se poate constata cu lejeritate o preocupare nu doar la nivelul literaturii de specialitate, ci chiar una din perspectiva pozitivistă, în sensul că statele au construit recent un cadru normativ propice identificării şi întreţinerii echilibrului contractual, în scena dreptului administrativ noţiunea de echilibru trebuie privită cu serioase rezerve.
În primul rând, aceste rezerve sunt, evident, fundamentate pe însăşi natura unui contract administrativ. În mod tradiţional, el exclude eo ipso ideea de echilibru, partenerii nefiind pe poziţii de egalitate. De altfel, noul cadru normativ al achiziţiilor publice aplicabil prin legile adoptate în anul 2016 având ca scop uniformizarea procedurilor de achiziţii publice la nivel european nu pare să se abată în vreun fel de la această premisă. Legea nr. 98/2016 conţine la art. 3 alin (1) pct 12 lit l) şi o definiţie a contractului de achiziţii publice – ,,contractul cu titlu oneros, asimilat, potrivit legii, actului administrativ, încheiat în scris între unul sau mai mulţi operatori economici şi una ori mai multe autorităţi contractante, care are ca obiect execuţia de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de serviciiÎn al doilea rând, contractele administrative au drept scop protejarea unor interese publice, motiv pentru care modul în care acestea sunt negociate şi executate gravitează în sfera protecţiei interesului public”….

Pentru a viziualiza articolul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!