2016-2017, BILANŢURI ŞI PERSPECTIVE

Publicat în revista nr. 112 – Ianuarie 2017

Av. Daniel Stiger

Începutul de an este, de obicei, momentul bilanţurilor, retrospectivelor, introspecţiilor cu privire la anul încheiat şi al previziunilor, planurilor pentru anul care tocmai începe. În acest spirit, prin intermediul acestui material, voi încerca să fac o scurtă retrospectivă a ceea ce a însemnat anul 2016 pentru achiziţiile publice şi care sunt aşteptările pe care le am de la 2017 în legătură cu acest domeniu.
Astfel, fără îndoială, cel mai important eveniment al anului trecut a fost reformarea şi restructurarea întregului sistem naţional al achiziţiilor publice ce a avut loc prin abrogarea O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi intrarea în vigoare a noului pachet legislativ adoptat de legiuitorul român în lumina noilor Directive europene în domeniul achiziţiilor publice ce au fost adoptate la începutul anului 2014. Cu titlu general, trebuie menţionat faptul că acest nou cadru legislativ a fost prezentat ca un pachet legislativ compus dintr-un nivel primar suplu, mai aproape de Directive ….

Pentru a viziualiza editorialul, vă rugăm să vă ABONAȚI!

About the Author

Leave A Response

You must be logged in to post a comment.