Centenarul Marii Uniri

Publicat în revista nr. 135 – Decembrie 2018

Adrian DOSPINESCU
Expert achiziţii publice & Coach, trainer, speaker certificat John Maxwell Team

La 1 decembrie 2018 comemorăm 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârşirea statului naţional român, realizată prin unirea provinciilor româneşti cu România. La început a fost unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), mai apoi unirea Bucovinei cu România (28 noiembrie 1918), iar în final unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Ţara Mamă, România (1 decembrie 1918). Cele trei uniri formează împreună Marea Unire de la 1918, iar în 2018, la 100 de ani de la acele evenimente, sărbătorim Centenarul Marii Uniri. Marea Unire s-a înfăptuit numai cu credinţa, efortul, năzuinţa, tenacitatea, eroismul, ambiţia şi raţiunea românilor pentru ca toată suflarea românească să trăiască împreună, într-un singur stat, ROMÂNIA.
O scurtă privire aruncată asupra României anului 2018 ne arată că bucuria Centenarului Marii Uniri nu poate fi deplină. România nu mai arată ca acum 100 de ani, după Marea Unire. Liderii naţiunii de azi ar trebui să reflecteze la cum ar trebui să conducă ţara pentru a aduce unitate, bunăstare, siguranţă şi progres. Una din soluţii ar fi leadershipul. Avem nevoie de lideri de nivelul 4 şi 5. În cartea sa “Cele 5 niveluri ale leadershipului”, John C. Maxwell defineşte cele 5 niveluri ale leadershipului ca fiind: 1. Poziţia (drepturi), 2. Permisiunea (relaţii), 3. Producţia (rezultate), 4. Dezvoltarea oamenilor (reproducerea) şi 5. Apogeul (respect). Primul nivel, Poziţia este nivelul cel mai de jos al leadershipului – nivelul de pornire. Singura influenţă pe care un lider poziţional o are este cea care îi însoţeşte funcţia. Practic oamenii te urmează pentru că aşa trebuie. Aceştia pot fi şefi, dar niciodată lideri. Poziţia este singurul nivel care nu presupune abilităţi şi efort pentru a ajunge la ea. Oricine poate fi numit într-o anumită poziţie…..

Pentru a vizualiza editorialul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!

About the Author

Leave A Response

You must be logged in to post a comment.