Publicat în revista nr. 136 – Ianuarie 2019
Reporter: Domnule primar, conştient fiind de rolul pe care îl aveţi în conducerea unui mare oraş din România, vă rugăm să prezentaţi cele mai importante obiective de interes pentru anul 2019 şi pentru anii următori.
George SCRIPCARU: Braşovul este unul dintre oraşele din ţara noastră cu o dezvoltare efervescentă pe toate planurile, de la cel economic, până la cel de petrecere a timpului liber. De la an la an încercăm să creştem calitatea vieţii braşovenilor, să oferim cât mai mult sprijin agenţilor economici care aduc plus valoare economiei oraşului şi, nu în ultimul rând, să îl facem atractiv pentru cei care vor să se mute aici, să investească sau să îşi petreacă vacanţele. Pentru a ne putea atinge aceste obiective trebuie să implementăm proiecte variate, de la infrastructură de transport, până la cea de educaţie sau cultură, iar principala noastră sursă de finanţare a investiţiilor sunt fondurile atrase, fie că sunt europene, fie că sunt guvernamentale şi doar în cazul investiţilor care nu se încadrează pe vreo axă de finanţare, din bugetul local.
Avem câteva proiecte majore, care presupun investiţii de sute de milioane de lei, dar care vor ajuta Braşovul să devină din polul de atracţie al Regiunii Centru, într-unul la nivel naţional şi chiar regional. Unul dintre proiectele majore ale Braşovului este cel al construirii unui Spital Regional cu peste 900 de paturi, structură care a fost deja aprobată de către Ministerul Sănătăţii. Este un proiect de care avem mare nevoie pentru a rezolva unul dintre pilonii care ajută la dezvoltarea unui oraş, acela al sectorului sănătăţii. În acest moment suntem în faza de pregătire a licitaţiei pentru realizarea documentaţiei în vederea construirii acestui spital……
Pentru a vizualiza interviul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!