Publicat în revista nr. 150 – Martie 2020

Reporter: Ştim că activaţi în calitate de Partner în cadrul Nicolescu Zorin & Asociaţii – NZA; vă rugăm să precizaţi cum a evoluat, în opinia dvs, legislaţia în domeniul achiziţiilor publice.

Dragoş ZORIN: Depinde ce standarde şi repere avem în vedere, dar şi cât de mult privim în urmă.
OUG nr. 34/2006 a condus la o evoluţie substanţială a sistemului de achiziţii publice reglementat anterior de OUG nr. 60/2001. Şi pachetul legislativ din 2016 a reprezentat un progres notabil. În general, preluarea şi implementarea directivelor comunitare, iar apoi, modificările impuse de soluţiile pronunţate de CJUE în
interpretarea directivelor au contribuit la evoluţia sistemului naţional de achiziţii publice.
Cauza Pressetext în interpretarea prevederilor privind modificarea contractului de achiziţii publice este, probabil, cel mai bun exemplu pe care îl amintesc şi pentru că a confirmat o teorie pe care personal o prezentasem anterior într-un dosar extrem de complex care încă nu era soluţionat.
HG nr. 1/2018 prin care au fost aprobate condiţiile pentru anumite contracte de construcţii, precum şi mai vechea HG nr. 1405/2010 care a impus folosirea condiţiilor de contract FIDIC în cadrul unora dintre contractele de construcţii au reprezentat măsuri pozitive.
Asta chiar şi în contextul în care condiţiile FIDIC preluate de noi au fost ciuntite, fapt intens criticat la nivel internaţional.
Specializarea unor completuri din cadrul curţilor de apel reprezintă, în egală măsură, o măsură pozitivă.
Din păcate, paşii pozitivi sunt umbriţi de o serie de bâlbe legislative, de o permanentă tendinţă de a ne reîntoarce la năravuri antidemocratice concretizate în măsuri abuzive şi neconstituţionale dintre care unele de actualitate.
Un loc fruntaş la capitolul bâlbe îl ocupă modul în care a fost gestionată ajustarea preţului contractelor de achiziţii publice de construcţii ca urmare a majorării salariului minim în ramura construcţiilor pe calea OUG nr. 114/2018. Nu a existat o strategie, măsurile au fost inconsecvente, lipsite de predictibilitate, greşite în esenţa lor.
O primă instrucţiune ANAP a fost înlocuită, fără nicio motivare reală, în nici 4 luni de la adoptare, cu o altă instrucţiune a cărei optică a fost diametral opusă primeia.
Deşi ar fi trebuit să se limiteze la a fi o simplă normă generală de punere în aplicare a dreptului la ajustare (deja prevăzut expres de acte normative superioare), Instrucţiunea nr. 1/2019 a limitat dreptul şi a transfomat instituţia ajustării (în esenţa ei o indexare a preţului – astfel cum impune şi legislaţia comunitară) într-o procedură de negociere a costului pe baza unor elemente subiective…

Pentru a vizualiza interviul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!