Publicat în revista nr. 162 – Septembrie 2021
Carmen CALABACHE, associate Filip & Company
În Monitorul Oficial nr. 821 din 27 august 2021 a fost publicată Ordonanţa de Guvern 3/2021 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul achiziţiilor publice („OG nr. 3/2021”). Aceasta reprezintă o nouă încercare a guvernului pentru îmbunătăţirea procedurilor de atribuire şi implementare a contractelor de achiziţii publice – din păcate, în lipsa unui plan bine definit, măsurile adoptate nu rezolvă problemele principale care îngreunează atribuirea contractelor.
Modificările aduse sunt justificate de guvern în contextul necesităţii adoptării unor măsuri urgente pentru perfecţionarea şi flexibilizarea sistemului achiziţiilor publice. În motivarea actului, consecinţa cea mai gravă subliniată de executiv este reprezentantă de amânarea sau întârzierea implementării unor proiecte de investiţii majore, inclusiv a celor finanţate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă („PNRR”).
Conform ultimelor informaţii publice pe acest subiect, PNRR propus de România ar urma să primească o decizie de la Comisia Europeană la sfârşitul lunii septembrie 2021. Reamintim că deşi fondurile puse la dispoziţie prin PNRR au o arie de acoperire extinsă, proiectele trebuie să fie implementate şi finalizate într-un termen de 3 ani de la angajarea sumelor (i.e. anul 2026).
Având în vedere că existenţa litigiilor în materia achiziţiilor publice a fost menţionat frecvent ca un factor constant de întârziere a graficului de implementare a proiectelor finanţate din fonduri europene, executivul a propus o serie de măsuri strategice pentru respectarea termenelor-limită.
Modificări binevenite aduse de OG 3/2021
Printre măsurile benefice, regăsim:
· eliminarea din sarcina operatorului economic declarat câştigător, a obligaţiei de a prezenta certificate fiscale pentru toate sediile secundare/punctele de lucru pentru demonstrarea îndeplinirii condiţiei de excludere referitoare la plata impozitelor sau a contribuţiilor la asigurările sociale. În prezent, este suficientă o declaraţie pe proprie răspundere a ofertantului declarat câştigător din care să reiasă că nu şi-a încălcat obligaţiile privind plata impozitelor sau a contribuţiilor la asigurările sociale. Este de aşteptat ca declaraţiile să fie fundamentate tot pe certificate fiscale (niciun administrator neasumându-şi riscul semnării unei declaraţii fără să cunoască date din certificatele fiscale), dar integrarea lor într-o declaraţie permite obţinerea lor de-a lungul activităţii.
· reducerea perioadei maxime de prelungire a termenului de întocmire a raportului procedurii sau a raportului intermediar de la 80 zile la 30 zile (pentru licitaţia deschisăşi restrânsă), 15 zile (pentru procedura simplificatăşi negocierea fără publicare a unui anunţ de participare) şi, respectiv 50 zile (pentru negocierea competitivă şi dialogul competitiv);
· eliminarea posibilităţii de prelungire a termenului de prezentare a documentelor care dovedesc informaţii din DUAE pentru procedurile simplificate, termenul de prezentare a documentelor fiind de 5 zile lucrătoare;
· reducerea termenului în care autorităţile contractante au obligaţia de a publica decizia de anulare a procedurii de atribuire – de la 3 zile lucrătoare la o zi lucrătoare;
· reducerea termenului în care autoritatea contractantă trebuie să anuleze un act/să emită un act/ să adopte măsuri necesare pentru restabilirea legalităţii ca urmare a unei decizii CNSC/ a instanţei de judecată– termenul a fost redus de la 20 de zile….
Pentru a vizualiza articolul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!