Publicat în revista nr. 170 – Septembrie 2023
Av. Tasiana TIMOFTICIUC, Associate SCP Oglindă & Partners
Din statisticile întocmite de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor reiese că unele dintre cele mai frecvente motive de reclamaţii sunt:
1. Lipsa unui răspuns clar, complet şi lipsit de ambiguitate din partea Autorităţii contractante la solicitarea de clarificare a prevederilor documentaţiei de atribuire
Într-o speţă privind achiziţiile publice, un operator economic, constatând o serie de neconcordanţe în documentaţia de atribuire, a solicitat clarificări din partea autorităţii contractante cu privire la aceste aspecte.
În opinia operatorului economic, răspunsurile autorităţii contractante nu au fost clare şi lipsite de ambiguitate, întrucât autoritatea nu a elucidat neînţelegerile din documentaţia de atribuire, lăsând loc de interpretări în etapa de evaluare, fapt interzis de legislaţia în vigoare. Din acest motiv, operatorul economic a formulat contestaţie împotriva documentaţiei de atribuire.
Verificând susţinerile operatorului economic, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor observă că, într-adevăr, la solicitările de clarificări exprimate în mod complet şi clar, autoritatea contractantă a răspuns sec, fără legătură cu subiectul care trebuie clarificat.
Analizând răspunsurile autorităţii contractante, Consiliul constată că autoritatea contractantă nu răspunde, în fapt, la clarificările solicitate de operatorul economic interesat, din moment ce răspunsurile nu respectă rigorile legale privind răspunsul la solicitările de clarificare, respectiv să fie clar, complet şi fără echivoc.
Autoritatea contractantă are obligaţia ca, la întocmirea documentaţiei de atribuire, să aducă la cunoştinţa operatorilor economici interesaţi, în mod transparent, toate informaţiile necesare pentru pregătirea ofertelor. Autoritatea contractantă are, de asemenea, obligaţia ca, în cazul în care, operatorii economici formulează solicitări de clarificări, să răspundă în mod clar, complet şi fără echivoc.
Consiliul reaminteşte că legiuitorul a stabilit în sarcina autorităţii contractante, la primirea unei cereri de clarificare a documentaţiei de atribuire, următoarele obligaţii:
– să răspundă în mod clar, complet şi fără echivoc;
– să răspundă în cel mai scurt timp posibil la orice solicitare de clarificări sau informaţii suplimentare, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească termenul indicat în anunţul de participare;
– să publice răspunsurile însoţite de întrebările referitoare la adresa de internet unde sunt disponibile documentele de achiziţie;
– să ia măsuri pentru a nu dezvălui identitatea operatorului entitatea economică care a solicitat clarificări sau, respectiv, informaţii suplimentare…
Pentru a vizualiza articolul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!