În contextul economic actual de restrângere a bugetelor atât în demeniul public cât şi în mediul privat, orice cheltuială suportată a devenit importantă pentru reprezentanţii autorităţilor contractante sau managerii operatorilor economici participanţi la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică. Iar cum printre cheltuielile aferente derulării acestor proceduri se numără şi cele de soluţionare a litigiilor, considerăm ca fiind utilă o analiză rapidă a regimului juridic şi a jurisprudenţei relevante în materie de cheltuieli de soluţionare a contestaţiilor în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) şi a plângerilor împotriva deciziilor pronunţate de acest organism administrativ-jurisdicţional.

Temeiul juridic al acordării cheltuielilor de soluţionare a contestaţiilor în faţa CNSC îl reprezintă art. 278 alin. (8)[1] din Ordonanţa de urgenţă nr. 34 din 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

În stabilirea şi dovedirea cuantumului acestora sunt incidente prevederile dreptului procesual comun, respectiv art. 452 din Codul de procedură civilă (C. Proc. Civ.). În materia achiziţiilor publice, atât în procedura de soluţionare a contestaţiilor desfaşurată în faţa CNSC, cât şi în etapa de soluţionare a plângerilor formulate împotriva deciziilor CNSC, de principiu, fiecare parte litigantă va suporta costurile pe care le implică pentru ea desfăşurarea litigiului, având opţiunea de a şi le recupera în ipoteza în care obţine câştig de cauză.

Astfel, CNSC poate obliga partea în culpă, la cerere (spre deosebire de dreptul comun unde o astfel de măsură se poate acorda şi din oficiu) la plata cheltuielilor efectuate în cursul soluţionării contestaţiei, evident cu dovedirea cuantumului acestora. Atât prevederile Codului de procedură civilă cât şi jurisprudenţa naţională şi a Curţii Europene de Justiţie (CEDO), au stabilit că pot fi restituite doar cheltuielile efectiv efectuate, necesare şi a căror valoare este rezonabilă.

Prin Decizia nr. 405/04.02.2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea cheltuielilor decât în măsura în care se constată “realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil”[2]. În aceeaşi decizie, Înalta Curte apreciază că onorariul de succes nu trebuie suportat de partea care a pierdut procesul, deoarece această cheltuială neefectuată până la data judecăţii nu este imputabilă părţii căzute în pretenţii, constituind o recompensă suplimentară a muncii efectuate de avocat ce are un puternic caracter benevol şi voluptoriu pentru partea promitentă.

În ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor, similar instanţelor de judecată, CNSC va interpreta art. 451 C. Proc. Civ. în sensul în care acesta a fost instituit de legiuitor şi anume: evitarea îmbogăţirii unei părţi sau a sărăcirii celeilate părţi prin rambursarea unor onorarii excesive, asigurarea unui onorariu just care să nu fie abuziv sau disproporţionat şi stabilirea unor cheltuieli echitabile sub aspectul proporţionalităţii.

Atât CNSC cât şi instanţele de judecată pot cenzura cuantumul cheltuielilor solicitate, situaţie frecvent întâlnită, mai ales în cazul contestaţiilor admise în parte. În acest sens, Decizia nr. 2732/R-CONT din 2012 a Curţii de Apel Piteşti face referire la situaţia în care o parte a solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de aproximativ 166.000 lei, reprezentând plata serviciilor judiciare prestate, dovedite cu extrasul de cont. Având în vedere cuantumul ridicat al cheltuielilor solicitate, instanţa a procedat la analiza acestora sub aspectul proporţionalităţii.

Raportat la valoarea contractului ce face obiectul procedurii de achiziţie publică (aproximativ 151.500.000 lei – valoare estimată conform fişei de date) cuantumul cheltuielilor reprezintă în jur de 0,1%. Ținând seama de complexitatea cauzei raportată la volumul mare de documente aflate la dosarul cauzei, la conţinutul acestora, la prestaţia avocaţilor sub aspectul redactării actelor de procedură şi al susţinerii concluziilor orale, instanţa constată că nu se impune o diminuare a acestora şi obligă partea căzută în pretenţii la plata sumei de 165.797,69 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

În etapa soluţionării contestaţiilor în faţa CNSC, spre deosebire de etapa soluţionării plângerilor împotriva deciziilor de către instanţele de judecată, nu se pot solicita cheltuieli reprezentând taxe judiciare de timbru sau timbru judiciar, deoarece jurisdicţia în faţa Consiliului nu este supusă niciunei taxe de timbru sau timbru judiciar.

Pornind de la prevederile art. 453 alin. (1) C. Proc. Civ., în sensul cărora cheltuielile de judecată sunt suportate de către partea care pierde procesul, s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă […]

[su_note note_color=”#831e0c” text_color=”#fcf8ee”]ARTICOLUL INTEGRAL este disponibil doar în ediția tipărită a Revistei de Achiziții Publice. CLICK AICI PENTRU A TE ABONA LA REVISTA DE ACHIZIȚII PUBLICE[/su_note]