Publicat în revista nr. 106 – Iulie 2016

Gheorghe CAZAN,  Consultant achiziţii publice 

Reglementarea modului de realizare a achiziţiilor directe este realizată exclusiv în cadrul normelor metodologice emise în aplicarea Legii nr. 98/2016 şi a Legii nr. 99/2016, respectiv în HG nr. 395/ 2016 şi HG nr. 394/2016. O primă observaţie – valabilă, din păcate, şi pentru alte prevederi – este aceea că nu există un temei legal în legislaţia primară pentru a reglementa (orice fel de) reguli în ceea ce priveşte achiziţiile situate sub pragul de 132.519 lei, pentru produse şi servicii şi sub pragul de 441.730 lei, pentru lucrări. Să analizăm, de exemplu, art 7 din Legea 98/2016. Putem observa că la alineatul (3) al acestui articol se precizează explicit faptul că:
”(3) Prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi se stabilesc condiţiile şi modalităţile de aplicare a procedurii simplificate prevăzute la alin. (2).”
Nu regăsim niciunde în textul Legii un articol similar referitor la achiziţia directă, ceea ce ne poate îndreptăţi să spunem că reglementările prevăzute la art. 43 – 46 din HG nr. 395/2016 nu au niciun temei legal, exced prevederilor legislaţiei primare şi, ca atare, nu ar trebui să existe! O situaţie similară regăsim şi în cazul art. 49 – 52 din HG nr. 394/2016, aplicabilă pentru contractele sectoriale.
Acest aspect este cu atât mai criticabil cu cât achiziţia directă apare în norme ca o procedură de atribuire distinctă. În cadrul acesteia se stabilesc, practic, modalităţile de comunicare, conţinutul notificărilor şi termenele specifice pentru diferite faze ale unei astfel de proceduri.
Pe fond, modalitatea de realizare a achiziţiilor directe se prefigurează fie ca un adevărat coşmar birocratic, fie ca o modalitate de a mima aplicarea principiului transparenţei şi, în cele ce urmează, o să încercăm să argumentăm această afirmaţie…..

 Pentru a viziualiza articolul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!