Publicat în revista nr. 107 – August 2016
Av. Mihai MATEI, Bogaru, Braun Noviello & Associates
Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 390 din 23 mai şi a intrat în vigoare în data de 26 mai. Documentul face parte dintr-un pachet de patru acte normative care au înlocuit cadrul legislativ al achiziţiilor publice.
O modificare cel puţin interesantă instituită de noua lege a achiziţiilor publice este aceea care priveşte achiziţiile publice efectuate prin achiziţiile directe. Acest procedeu dă posibilitatea instituţiilor publice să atribuie un contract unui anumit ofertant. Prin acesta sunt, astfel, înlăturate competiţia şi posibilitatea contestării şi chiar transparenţa, unul dintre principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică. Acest procedeu nu este, însă, unul complet discreţionar, existând şi unele inconveniente. Unul dintre acestea este valoarea maximă de atribuire a unui contract, care nu trebuie să depăşească valorile stabilite prin lege. Această problemă se rezolvă, însă, cu uşurinţă, prin efectuarea mai multor achiziţii, cu respectarea limitelor legale.
Deşi acest tip de achiziţie era aplicabil încă de la lansarea SEAP, a devenit mult mai utilizat odată cu noua reglementare, cel mai probabil, datorită uşurinţei cu care instituţiile publice au posibilitatea să atribuie contracte unor ofertanţi….
Pentru a viziualiza articolul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!