Publicat în revista nr. 134 – Noiembrie 2018

Alina NICOLAU, expert achiziţii publice

Pe scena achiziţiilor publice, o pondere însemnată a autorităţilor contractante este reprezentată de unităţile sanitare, având în vedere că potrivit statisticelor la nivel naţional sunt 375 de unităţi sanitare. În practică, satisfacerea necesităţilor identificate de autorităţile contractante ridică numeroase probleme privind modalitatea de realizare a acestora din prisma specificaţiilor acestor necesităţi şi a pieţei de profil aferente. O problemă deosebită o constituie achiziţionarea alimentelor de către autorităţile contractante din domeniul sănătăţii publice care au ca necesitate asigurarea hranei pacienţilor. Un exemplu de astfel de autoritate contractantă este o unitate sanitară cu paturi.
În funcţie de numărul de paturi, respectiv de fluxul numărului de pacienţi care necesită internare, fiecare unitate sanitară are nevoie de anumite cantităţi de alimente. Satisfacerea unor astfel de necesităţi impun deţinerea unor anumite resurse financiare, umane şi materiale. Pentru unele unităţi sanitare, valoarea estimată a necesităţii pentru un exerciţiu bugetar financiar nu depăşeşte
pragul de achiziţie directă, astfel încât aleg să încheie contracte de furnizare cu comenzi aferente unor diferite perioade. Sunt puţine autorităţi contractante care aleg să deruleze proceduri de atribuire pentru valori mai mici de pragul de achiziţie directă  stabilit de lege . Alte autorităţi contractante de acest tip achiziţionează alimentele de bază prin bursa de mărfuri.
Atât legislaţia achiziţiilor publice actuală cât şi cea anterioară statuau dreptul autorităţilor contractante de a finaliza derularea procedurilor de atribuire cu încheierea  acordurilor-cadru .
Pentru a alege finalizarea procedurii cu încheierea unui acord-cadru, trebuie îndeplinite mai multe condiţii, aşa cum sunt descrise atât în Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cât şi în normele de aplicare a Legii .
Regula de bază este ca acordul cadru să nu fie utilizat în mod abuziv sau impropriu. Prevederile legale nu definesc modul abuziv sau impropriu, dar publicaţiile de specialitate şi practica au demonstrat că produsele/serviciile/lucrările ce fac obiectul acordului-cadru trebuie să prezinte un caracter de regularitate/repetitiv, iar o cantitate exactă a acestora să nu poată fi estimată.
Caracterul de regularitate ar rezulta chiar din perioada maximă de valabilitate pe care legea o stabileşte, respectiv de 4 ani, perioada în care autoritatea contractantă prezintă aceeaşi necesitate.
Întorcându-ne la exemplul menţionat, alimentele achiziţionate de către unităţile sanitare, au caracter de regularitate, iar cantităţile nu pot fi exacte prin raportare la fluctuaţia pacienţilor internaţi…..

Pentru a vizualiza articolul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI