Publicat în revista nr. 113 – Februarie 2017
Reporter: De ce a fost necesară o nouă lege privind parteneriatul public-privat (PPP)?
Iulia VASS: Principalul merit al Legii nr. 233/2016 privind parteneriatul public-privat este că oferă, cel puţin până la publicarea normelor de aplicare, toate premisele aplicării soluţiei PPP în practică. În ultimii 10 ani România nu a avut o legislaţie clară, coerentă şi în linie cu acquis-ul comunitar care să permită autorităţilor publice implicarea în parteneriate public-private instituţionale (PPPI). Spre deosebire de contractele de concesiune care presupun doar încheierea unui contract între partenerul public şi cel privat, PPPI implică participarea împreună a partenerului public şi a celui privat într-o entitate cu capital mixt (i.e. societatea de proiect), care implementează proiectul de PPP.
În perioada 2010-2016, legislaţia care reglementa aceste parteneriate (e.g. Legea nr. 178/2010 a parteneriatului public-privat) a existat, din mai multe motive, doar pe hârtie. Pe de o parte, mecanismul propus de legiuitor nu era bancabil, astfel încât investitorii privaţi nu găseau finanţarea atât de necesară pentru proiecte de anvergura PPP-urilor. Pe de altă parte, prevederile sale se suprapuneau cu reglementările vechii legislaţii a achiziţiilor publice şi concesiunilor sau pur şi simplu erau contrare directivelor europene în materie, facând extrem de dificilă şi de riscantă atribuirea unui contract de PPPI. Prin urmare, deşi suportul pentru publicarea anunţurilor de selecţie în SEAP a fost creat încă din ianuarie 2013, niciun astfel de anunţ nu a fost publicat sub imperiul vechii legislaţii. Anterior adoptării Legii nr. 178/2010, respectiv în perioada 2006-2010, parteneriatele public-private instituţionale nu au fost reglementate expres, singurele referiri incidentale regăsindu-se în legislaţia privind concesiunile, care definea noţiunea de companie de proiect.
Astfel, România a irosit 10 ani în domeniul PPPI-urilor. Aceasta în pofida faptului că soluţia parteneriatelor public-private este imbrăţişată de mult timp de majoritatea statelor membre UE şi de SUA pentru dezvoltarea infrastructurii, construcţia de scoli, spitale sau închisori, dar şi pentru prestarea serviciilor sociale (în special în parteneriat cu organizaţiile non-guvernamentale) sau de securitate (în parteneriat cu firmele private de pază şi securitate). Fără această soluţie, care permite o infuzie consistentă de capital şi know-how privat în proiectele publice, nu ar fi fost posibilă construcţia podului Brooklyn din New York sau a podurilor din Londra, majoritatea construite încă din secolul XIX prin intermediul mecanismului parteneriatelor public-private. ….
Pentru a viziualiza interviul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!
