Alegerea modalităţii de atribuire a unui contract ar trebui să fie o acţiune fără probleme majore: se aplică articolul 20 alin. (1) din OUG nr.34/2006 iar, suplimentar, pentru excepţii se întocmeşte o notă justificativă. Uneori, pe lângă selectarea tipului de procedură, mai e necesar a se stabili dacă se recurge sau nu la împărţirea pe loturi a contractului. Aparent, problematica atribuirii pe loturi pare a fi lăsată deoparte de către legiuitor, neexistând o definiţie expresă, nefiindu-i consacrată vreo secţiune distinctă nici în ordonanţă şi nici în hotărâre.

Mai mult, înţelegerea lotizării pare a avea ca dispoziţie principală un articol din legislaţia secundară- art. 10 din HG nr.925/2006: „(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a recurge la atribuirea contractului pe loturi, cu respectarea prevederilor art. 23 din ordonanţa de urgenţă şi cu condiţia de a preciza acest lucru în documentaţia de atribuire.”

Abia acum, prin intermediul hotărârii, se realizează o trecere spre legislaţia primară – art.23 şi se poate decide, în concret, modalitatea de atribuire:  „Autoritatea contractantă nu are dreptul de a diviza contractul de achiziţie publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică şi nici de a utiliza metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziţie publică, cu scopul de a evita aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă care instituie obligaţii ale autorităţii contractante în raport cu anumite praguri valorice.”

Astfel, stabilindu-se valoarea estimată, are loc o încadrare a contractul în pragurile valorice şi se optează asupra procedurii.

În situaţia achiziţionării de materiale sanitare, de exemplu, autoritatea contractantă va cumula valorile acestora (89.420 euro), iniţiind o cerere de oferte, cu împărţirea pe loturi a lor: comprese, ace, branule, alcool sanitar etc.

În condiţii asemănătoare, autoritatea va aplica art. 27 alin. (5)[1]/ art.28 alin. (3)[2]/ art. 29 alin. (3)[3] din ordonanţă.

Pentru alte achiziţii, având de a face cu produse/ servicii/ lucrări similare, divizarea contractelor în loturi nu ar trebui să creeze nicio emoţie participanţilor: categoriile împărţite vor fi de acelaşi tip, specificaţiile tehnice vor fi analoage, se va deschide accesul unui număr cât mai mare de operatori economici.

Fără a considera epuizat subiectul loturilor similare, voi aborda o problemă ieşită oarecum din tipar, rar întâlnită, dar care ridică probleme în aplicare: divizarea în loturi a unui contract complex, cum ar fi construirea unui spital şi dotarea lui cu echipamente medicale.

Pornind de la planul de finanţare, în care s-a prevăzut atât construirea clădirii cât şi achiziţionarea echipamentelor medicale aferente fiecărei secţii (de exemplu: ecocraf, tomograf, aparatură radiologie etc), în practică s-au constatat trei variante de lucru:

1. iniţierea unei singure proceduri aplicând ad literam art. 29 alin. (2)[4]: contract de lucrări pentru Construire şi dotare spital cu echipamente medicale;
2. derularea unei proceduri cu atribuire pe loturi: lotul 1 Construire, lotul 2 Furnizare echipamente medicale;
3. aplicarea a două proceduri: o licitaţie deschisă pentru Construire spital şi o licitaţie deschisă pentru Furnizare echipamente medicale.

Primele două variante de lucru au cunoscut contestări, din punctul de vedere al alegerii modului de atribuire.

La iniţierea unei singure proceduri s-a solicitat în contestaţie scindarea contractului în lucrări şi furnizare, criticându-se:

• restrângerea concurenţei;
• aplicarea inadecvată a art. 29 alin. (2), echipamentele neavând rol de dotări funcţionale ale clădirii în sine, aşa cum prevede HG nr. 28/2008;
• lipsa forţei financiare de a susţine un lot unic[5].

La derularea unei proceduri cu atribuire pe două loturi s-a cerut în contestaţie comasarea loturilor, criticându-se:

• lipsa similitudinii dintre loturile de produse şi lucrări (invocare incorectă a art. 29 alin. (3) );
• alegerea incorectă a tipului de contract de lucrări, în fapt fiind vorba de două contracte total diferite (unul de lucrări şi altul de furnizare);
• încălcarea principiului transparenţei, contractul de furnizare nefiind, într-o primă fază vizibil (SEAP afişând pe pagina principală doar titlul, tipul şi CPV-ul contractului de lucrări);
• riscul imposibilităţii menţinerii unei colaborări între constructor şi furnizorul de echipamente, în ceea ce priveşte punerea de acord a cotelor finale ale secţiilor specializate (din cauza duratei mari de execuţie a construcţiei- 2 ani, anumite echipamente, cum ar fi tomograful, ar putea fi livrate ca modele superioare celor ce urmează a fi ofertate, întrucât produsul cunoaşte în permanentă îmbunătăţiri şi în ceea ce priveşte gabaritul; pentru a nu se ajunge la situaţia furnizării unui tomograf mai mare decât incinta proiectată se impune o legătură permanentă între cei doi contractori).

Ambele categorii de contestaţii având solide argumente tehnice, nu putem spune că, în prezent, s-a trasat o linie de lucru unitară.

În articolul de astăzi vom analiza însă o parte din avantajele şi dezavantajele celei de a doua căi de lucru: împărţirea în loturi, unul de construire a spitalului şi cel de al doilea de furnizare a echipamentelor […]

[su_note note_color=”#831e0c” text_color=”#fcf8ee”]ARTICOLUL INTEGRAL este disponibil doar în ediția tipărită a Revistei de Achiziții Publice. CLICK AICI PENTRU A TE ABONA LA REVISTA DE ACHIZIȚII PUBLICE[/su_note]

 Ec. Ecaterina Milica Dobrotă