Cazul C-368/10 a avut ca obiect o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, formulată de Comisia Europeană împotriva Regatului Ţărilor de Jos, în temeiul articolului 258 TFUE. Comisia a solicitat Curţii să constate că Regatul Ţărilor de Jos nu şi‑a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 23 alineatele (6) şi (8), articolului 2, articolului 44 alineatul (2) şi articolului 48 alineatele (1) şi (2), precum şi articolului 53 alineatul (1), din Directiva 18/2004/CE, prin faptul că în cadrul procedurii de atribuire a unui contract de achiziţii publice provincia Noord‑Holland:

• a prevăzut în specificaţiile tehnice etichetele MAX HAVELAAR[1] şi EKO[2] sau cel puţin etichete bazate pe criterii comparabile sau identice;
• pentru a verifica capacitatea operatorilor economici, a utilizat criterii şi probe privind caracterul durabil al achiziţiilor şi răspunderea socială a întreprinderilor; şi
• pentru a formula anumite criterii de atribuire, s‑a referit la etichetele MAX HAVELAAR şi/sau EKO sau cel puţin la etichete bazate pe aceleaşi criterii,

Provincia olandeză Noord‑Holland, iniţiase o procedură pentru atribuirea unui contract pentru livrarea şi gestionarea unor distribuitoare de cafea, ceai şi alte băuturi calde. În acest scop, a fost publicat un anunţ de participare, în care se preciza, printre altele, că respectivul contract urma să fie fi atribuit ofertantului care prezenta oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Conform documentaţiei de atribuire, ofertele urmau să fie evaluate atât în funcţie de criterii calitative şi ecologice cât şi în funcţie de preţ.

Ca urmare a unor elemente din documentaţia de atribuire considerate de către Comisia Europeană ca fiind contrare prevederilor Directivei 18/2004/CE, aceasta a lansat procedura precontencioasă şi, în final, ca urmare a contestării de către Statul membru a temeiniciei poziţiei susţinute de Comisie, aceasta din urmă a decis introducerea acţiunii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de către Regatul Ţărilor de Jos.

Elementele din documentaţia de atribuire care au determinat introducerea acţiunii de către Comisie, se pot sintetiza astfel:

– Anexa A la caietul de sarcini, intitulată „Set de cerinţe”, includea o afirmaţie prin care autoritatea contractantă menţiona că, în ceea ce priveşte consumul de ceai şi cafea, utilizează etichetele de calitate Max Havelaar şi EKO, şi indica faptul că aceasta reprezintă o condiţie care trebuie îndeplinită.

– În cadrul criteriilor de atribuire, s-a prevăzut un punctaj de 15 puncte pentru oferta care îndeplinea dezideratul autorităţii contractante ca anumite ingredientele utilizate pentru prepararea băuturilor, cum ar fi lapte, zahăr, cacao (altele decât cafeaua şi ceaiul), să corespundă etichetei de calitate EKO şi/sau Max Havelaar. Ca urmare a unei solicitări de clarificare referitoare la cele două elemente din documentaţia de atribuire, autoritatea contractantă a precizat că ingredientele pot avea şi o altă etichetă, în măsura în care criteriile de adoptare a acelei etichete sunt echivalente cu cele ale etichetelor indicate în documentaţie.

– Într-un subcapitol al documentaţiei de atribuire, intitulat „Cerinţe de aptitudine/niveluri minime”, cerinţele menţionate erau definite în partea introductivă ca fiind cerinţe pe care un ofertant trebuie să le îndeplinească pentru ca oferta sa să fie luată în considerare, exprimate fie sub forma unor clauze de excludere, fie sub forma unor cerinţe minime. Secţiunea intitulată „Cerinţe de calitate”, conţinea un punct în care se preciza că : „… provincia Noord‑Holland impune furnizorilor îndeplinirea criteriilor cu privire la caracterul durabil al achiziţiilor şi la comportamentul responsabil din punct de vedere social al întreprinderilor.” Se solicita ca ofertanţii să explice care este modalitatea prin care ei îndeplinesc un astfel de criteriu şi cum contribuie la îmbunătăţirea durabilităţii pieţei cafelei şi la producţia responsabilă din punct de vedere ecologic, social şi economic.

În cele urmează, vom prezenta aspectele cele mai importante, aferente fiecăruia dintre elementele care au făcut obiectul acţiunii.

1. I.                   Specificaţii tehnice

Comisia a susţinut, în esenţă, că cerinţa potrivit căreia cafeaua şi ceaiul care urmează să fie furnizate ar trebui să poarte eticheta EKO sau o altă etichetă echivalentă nu respectă prevederile art. 23 (6) din Directiva 18/2004/CE. În cadrul acestui articol se precizează că ”În cazul în care prevăd caracteristici de mediu în termeni de performanţe sau de cerinţe funcţionale, … autorităţile contractante pot utiliza specificaţiile detaliate sau, dacă este necesar, părţi din acestea, conform etichetelor ecologice europene sau (multi)naţionale sau conform oricăror alte etichete ecologice…”. Or, această prevedere care autorizează, în anumite condiţii, utilizarea unei etichete ecologice, cum este eticheta EKO, în cadrul formulării caracteristicilor de mediu, nu ar permite totuşi să se recomande o etichetă ecologică în sine.

Regatul Ţărilor de Jos a invocat faptul că datorită notorietăţii în cercul operatorilor economici din sectorul activităţii vizate, eticheta EKO trimitea în mod neechivoc la produse care provin din agricultura ecologică în raport cu Regulamentul nr. 2092/91. Un operator economic interesat care ar fi dat dovadă de o diligenţă normală ar fi găsit fără dificultate pe internet descrierea criteriilor aferente acestei etichete sau ar fi putut solicita lămuriri autorităţii contractante în această privinţă.

Constatările Instanţei

– Specificaţiile tehnice pot fi formulate în termeni de performanţe sau de cerințe (…)

[su_note note_color=”#831e0c” text_color=”#fcf8ee”]ARTICOLUL INTEGRAL este disponibil doar în ediția tipărită a Revistei de Achiziții Publice. CLICK AICI PENTRU A TE ABONA LA REVISTA DE ACHIZIȚII PUBLICE[/su_note]

Gelu Cazan

General manager – `Ceparu&Irimia Consulting’