Publicat în revista nr. 175 – Decembrie 2024
Sandra-Ioana TOMA (ANCA), avocat specialist în achiziţii publice, Cabinet de avocat Sandra-Ioana Toma
Am avut de curând o speţă în care m-am confruntat cu o situaţie aparent legală, însă profund inechitabilă, în realitate.
Situaţia se referă la aplicarea în practică a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.
În speţa mea, aceste dispoziţii au fost greşit aplicate, cu consecinţa discriminării celorlalţi participanţi la procedură.
Astfel, la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 se prevede că „În situaţia în care Consiliul apreciază că în contestaţie nu sunt cuprinse toate informaţiile prevăzute la art. 10, acesta cere contestatorului ca, în termen de 3 zile de la înştiinţare, să completeze contestaţia. În cazul în care contestatorul nu se conformează obligaţiei impuse de Consiliu, contestaţia este anulată”.
Ipoteza avută în vedere de prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 vizează situaţiile în care contestatorul formulează o contestaţie sumară, care nu cuprinde toate elementele prevăzute la art. 10 din Legea nr. 101/2016. Omisiunea poate interveni fie din necunoaşterea legii (necunoaşterea/neînţelegerea elementelor obligatorii ce trebuie cuprinse în contestaţie) sau din omiterea includerii anumitor elemente obligatorii în contestaţie.
În speţa mea, situaţia este în totalitate diferită şi nu se încadrează în ipotezele avute în vedere de Legea nr. 101/2016, ci în cea avută în vedere de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016.
În speţa mea, contestatorul a susţinut cu rea-credinţă, prin actul de învestire – contestaţia iniţială, că nu ar fi avut acces la dosarul achiziţiei, astfel încât nu ar fi avut cum să cunoască motivele de fapt şi de drept care vizau oferta declarată câştigătoare a lotului nr. 13, respectiv oferta clientului meu!
De altfel, în acest sens a fost şi motivarea dată de CNSC aplicării dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 (!):
– „Se impune sublinierea faptului că, pe parcursul contestaţiei, contestatorul nu a formulat critici în concret asupra ofertei desemnate câştigătoare, acuzând lipsa de acces la informaţiile acestei oferte, solicitând în schimb, reevaluarea acesteia”;
– „Consiliul a dat eficienţă dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 101/2016 şi a solicitat contestatoarei motivarea, în fapt şi în drept, a capătului de cerere constând în reevaluarea ofertei desemnate câştigătoare”.
Este o ipoteză total diferită care, în mod logic, conducea la o singură concluzie: dacă nu cunoştea motivele de fapt şi de drept care vizau oferta clientului meu la momentul depunerii contestaţiei în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea nu avea cum să le cunoască nici în perioada dintre depunerea contestaţiei şi acordarea de către CNSC a termenului de 3 zile pentru completarea contestaţiei, prevăzut la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Devin, astfel, incidente dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora orice prezentare de motive noi de contestare pe calea precizărilor la contestaţie ulterior termenului legal de formulare a acesteia este inadmisibilă!
Singura ipoteză în care contestatoarea ar fi putut să îşi completeze în mod legal contestaţia, ca efect al dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, ar fi fost dacă în perioada dintre momentul depunerii contestaţiei şi momen-tul solicitării CNSC de completa-re a contestaţiei, în termenul de 3 zile de la solicitare, s-ar fi schimbat ceva în situaţia de fapt, respectiv contestatoarea ar fi avut acces la dosarul achiziţiei!
Or, în speţă nu era aplicabilă această din urmă ipoteză! Aceasta întrucât, de fapt, aşa cum a rezultat din documentele existente la dosarul achiziţiei şi la dosarul CNSC, contestatoarea a avut acces la dosarul achiziţiei cu 3 zile înainte de termenul limită de formulare a contestaţiei, şi a şi copiat mare parte din documentele din acest dosar!
Dimpotrivă, din Punctul de vedere depus la dosar de entitatea contractantă din respectiva procedură, a rezultat că societatea contestatoa-re a avut acces la dosarul achiziţiei şi a studiat dosarul achiziţiei chiar cu trei zile înainte de data depunerii contestaţiei, aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat de entitatea contractantă cu ocazia studierii dosarului achiziţiei de către contestatoare!
Aşadar, afirmaţia contestatoarei din contestaţie a fost făcută cu rea-credinţă, fiind falsă şi mincinoasă: „Precizăm că, subscrisa asociere, prin liderul de asociere a solicitat acces la dosarul achiziţiei publice la entitatea contractantă în data de 29.04.2024 (…), solicitare înregistrată sub nr. (…) la sediul societăţii (…), aceeaşi solicitare fiind transmisă şi pe email direcţiei comerciale şi biroului achiziţii din cadrul entităţii contractante, solicitare căreia până la momentul depunerii contestaţiei nu i s-a răspuns”(!)….
Pentru a vizualiza articolul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!