Aşa cum bine se cunoaşte, la nivel global, una dintre cele mai uzitate modalităţi de realizare a proiectelor majore de infrastructură, ce implică aspecte atât tehnice, cât şi financiare şi juridice extrem de complexe, o reprezintă parteneriatul public-privat (PPP).

În condiţiile în care România trebuia să se alinieze curentului de promovare a PPP-urilor, manifestat mai ales la nivel comunitar, la nivel naţional a fost adoptat un pachet de acte normative menit a reglementa acest domeniu special. Astfel, la data de 04.11.2010 a intrat în vigoare celebra Lege nr. 178/2010 a parteneriatului public-privat, iar la data de 13.12.2010 a intrat în vigoare H.G. nr. 1239/2010 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 178/2010.

Cu toate acestea, deşi există un cadru legal incident în materie de PPP, nici astăzi, după aproximativ 4 ani şi jumătate de la data adoptării sale, România nu se poate mândri cu nici măcar un singur proiect implementat în regim de PPP veritabil. Pentru evitarea oricărui dubiu, precizăm că proiecte de infrastructură de tipul celui aferent realizării autostrăzii Comarnic-Brasov nu reprezintă, în sens juridic, în ciuda confuziilor făcute de unii reprezentanţi ai mass media, un proiect de PPP, ci o concesiune de lucrări publice, reglementată de dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 şi de cele ale H.G. nr. 71/2007.

În opinia subsemnatului, printre posibilele cauze ale eşecului parteneriatului public-privat în România se numără şi următoarele:

a) paralelismul legislativ existent în acest moment între parteneriatul public-privat veritabil şi concesiunile de lucrări publice.

avocat Călin ALEXE, Mihăilă şi Asociaţii SCA

Pentru a viziualiza articolul în integralitatea sa, vă rugăm să vă ABONAȚI!