Cosmin GHIŢĂ, Director General Nuclearelectrica

Publicat în revista nr. 130 – Iulie 2018

 

Reporter: În contextul dezvoltării programului nuclear ştim că prioritatea numărul unu a SNN este programul de retehnologizare a Unităţii 1 de la Cernavodă. Care este stadiul actual şi ce impact va avea retehnologizarea asupra sistemului energetic naţional?

Cosmin GHIŢĂ: Retehnologizarea U1 a fost şi este una dintre priorităţile mele de la preluarea mandatului. Ştiam complexitatea proiectului, ştiam că întârzierile trebuie eliminate, aşadar am făcut toate demersurile, grafic de lucru şi am obţinut aprobarea acţionarilor pentru demararea etapizată a acestui proiect.
Retehnologizarea Unităţii 1 înseamnă încă 30 de ani de operare la jumătate din costurile unui reactor nou, înseamnă o producţie constantă de energie care răspunde simultan diversificării surselor, securităţii în aprovizionare, stabilităţii sistemului energetic naţional şi protecţiei consumatorului, fie acesta industrial sau casnic. Proiectul este structurat în trei etape majore, după cum urmează, cronologic:
Prima etapă: Definirea proiectului şi extinderea numărului de ore de funcţionare a Unităţii 1 în intervalul 2017-2021. Aceasta este etapa actuală şi constă în principal în evaluări tehnice, studii şi analize ale componentelor tehnice ale Unităţii 1, urmând să se încheie cu realizarea Studiului de Fezabilitate, la nivelul anului 2021. În paralel, ne concentrăm pe partea de logistică, compartimente şi personal specializat dedicat acestui proiect, urmând să creştem gradual numărul personalului direct proporţional cu escaladarea activităţilor conform etapelor proiectului.
A doua etapă este pregătirea implementării proiectului de retehnologizare, perioada fiind 2021-2026 şi implică, în principal, elaborarea pachetelor de inginerie, semnarea contractelor pentru echipamentele cu ciclul lung de fabricaţie şi obţinerea tuturor autorizaţiilor necesare începerii implementării proiectului de retehnologizare.
Cea de-a treia etapă este oprirea Unităţii 1 şi derularea efectivă a proiectului de retehnologizare în perioada decembrie 2026-decembrie 2028. Şi urmează încă 30 de ani de operare cu avantajele asupra sistemului energetic enumerate mai sus la care se adaugă noi locuri de muncă şi dezvoltarea industriei nucleare orizontale. Aşadar, impactul benefic al unui astfel de proiect este unul multiplu…

Pentru a viziualiza interviul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!

About the Author

Leave A Response

You must be logged in to post a comment.