Indiscutabil, unul din termenii frecvent utilizaţi în ultimii ani, de către specialişti, dar mai ales de către nespecialişti, este cel de MANAGEMENT. Justificările sunt numeroase, de la necesitatea exprimării mult mai sofisticate a conducerii şi gestiunii unei entităţi socio-economice care să înlocuiască vechiul termen, cel de CONDUCERE, la ”moda” acestor timpuri, marcată de invazia terminologiei anglo-saxone în mai toate domeniile. Este foarte adevărat că şi în anii comunismului am apelat la acest concept dar, treptat, cel de ”conducerea unităţilor economice” sau cel de ”conducerea activităţii economico-sociale” au căpătat notorietate şi s-au generalizat în economie şi societate.
Managementul poate fi tratat în două ipostaze: în sens restrâns, caz în care poate fi asociat cu conducerea şi în sens lerg, situaţie în care sfera sa de cuprindere este mult mai largă: conducerea şi gestiunea economică. Recomandăm această a doua abordare, mai apropiată de ceea ce se întâmplă în realitate, prestaţia managerilor fiind axată pe conducerea altor oameni (executanţi), prin intermediul cărora obţin rezultate, dar şi pe valorificarea cât mai eficientă a patrimoniului de care dispune domeniul condus.
Plecând de la premisa că cei implicaţi în exercitarea managementului – în primul rând, dar şi beneficiarii serviciilor prestate de aceştia înţeleg cele două sensuri, să explicăm ce este şi ce face un manager?
În opinia multora, managerul este cel care conduce firma sau, mai nou, spitalul. Ceilalţi, situaţi pe niveluri ierarhice inferioare celui pe care se află managerul, sunt directori de diverse tipuri, şefi de servicii, birouri, departamente etc. Nimic mai fals! Managerul este persoana care, în virtutea sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor circumscrise postului ocupat, exercită procese de management, adică adoptă decizii ce influenţează comportamentul decizional şi operaţional al altor persoane. Ca atare, manager este o denumire generică folosită pentru toţi cei care, conduc şi gestionează o entitate socio-economică (minister, autoritate naţională, firmă, organizaţie publică etc.) sau o componentă structural-organizatorică a acesteia (departament, direcţie, serviciu, birou, secţie de producţie, atelier de producţie ş.a.). De la directorul general al unei firme la directorul executiv al unei instituţii publice deconcentrate, de la directorii executivi – economic, comercial, de producţie, de cercetare-dezvoltare, de resurse umane – la şefii de serviciu, birou, secţie de producţie ş.a.m.d., toţi sunt manageri pentru că toţi şi fiecare în parte exercită procese de management de o anumită complexitate şi importanţă, dată de ipostaza ierarhică în care se află. Se apelează la această gamă variată de denumiri din dorinţa de a-i diferenţia şi, astfel, de a evita confuziile.
Ce face un manager?
Aşa cum a rezultat din definirea managerului, acesta exercită o categorie de procese de muncă – pe care o considerăm cea mai importantă – numite procese de management. Practic, managerul previzionează (stabileşte obiective, modalităţi de realizare, dimensionează resurse şi precizează termene de îndeplinire a obiectivelor), organizează procesual, structural şi uman domeniul condus, coordonează şi antrenează personalul din subordine pentru o participare activă, efectivă şi responsabilă la realizarea obiectivelor, controlează şi evaluează prestaţia acestuia; toate aceste secvenţe ale proceselor de management – previziunea, organizarea, coordonarea, antrenarea şi control-evaluarea – sunt intercorelate prin deciziile manageriale adoptate de manageri şi aplicate de cei aflaţi în ipostaze efectorii, prin intermediul acţiunilor. De aici şi rolurile diferite pe care cele două categorii de personaje le interpretează: managerii fundamentează şi adoptă deciiziile de management şi monitorizează operaţionalizarea lor pentru a asigura obţinerea unor rezultate cel puţin la nivelul obiectivelor asumate, în timp ce executanţii iniţiază acţiuni pentru aplicareadeciziilor de management. Ca o consecinţă firească a acestor roluri şi responsabilitatea lor este diferită: dacă managerii răspund în exclusivitate de calitatea deciziilor şi parţial de eficienţa aplicării lor, executanţii sunt responsabili într-o proporţie apreciabilă de eficienţa deciziilor.
prof. univ. dr. Ion Verboncu, Academia de Studii Economice
Pentru a viziualiza articolul în integralitatea sa, vă rugăm să vă ABONAȚI!
