1. Trebuie făcută o precizare importantă. Sunt puţine studii, lucrări, articole etc. de specialitate care abordează specificitatea organizării ergonomice a muncii managerului, indiferent de poziţia acestuia într-o organizaţie, respectiv manager de nivel superior, mediu sau inferior. Cu toate acestea, considerăm că un asemenea subiect reprezintă o prioritate pentru teoria şi, mai ales, practica managementulu. De ce?

În primul rând, managerul este cel mai important personaj din organizaţie, de calitatea prestaţiei sale decizionale depinzând decisiv performanţele obţinute de executanţi în domeniile conduse.

În al doilea rând, managerul (ne referim în principal la managerii de nivel superior) este cel care conturează viitorul strategic şi tactic al organizaţiei într-un mediu ambiant, naţional şi internaţional din ce în ce mai complex, instabil şi turbulent.

În al treilea rând, managerul „construieşte” şi consolidează imaginea  organizaţiei  în competiţia cu alte organizaţii.

În al patrulea rând, cea mai importantă resursă de care dispune managerul este timpul, de maniera în care acesta este gestionat depinde în mare măsură, calitatea şi gradul implicării sale în soluţionarea decizională a problemelor cu care se confruntă organizaţia şi componentele sale structurale.

Pentru a răspunde adecvat acestor imperative, pentru a-şi îndeplini misiunea şi obiectivele ce-i revin în economia organizaţiei este necesară compatibilizarea cu postul pe care îl ocupă, adică asigurarea unei corespondenţe depline între autoritatea personală – dată de calităţile  şi aptitudinile  manageriale şi profesionale pe care managerul le deţine – şi autoritatea oficială – dată de libertatea decizională conferită postului. Dacă această condiţie este îndeplinită, sunt şanse reale de manifestare plenară a managerului.

În fond, ce face un manager? Răspunsul nu poate fi decât unul foarte complex, în sensul că un manager exercită procese de management, adică:

• previzionează (stabileşte obiective, modalităţi de realizare, dimensionează resursele necesare şi precizează termenele de realizare)
• organizează (delimitează şi dimensionează procesele de muncă şi componentele structurale, în care acestea se execută, asigură „dotarea” cu personal a posturilor)
• coordonează (armonizează deciziile şi acţiunile personalului din subordine printr-o comunicare permanentă cu acesta)
• antrenează (determină participarea personalului la stabilirea şi realizarea obiectivelor prin motivarea corespunzătoare a acestuia)
• controlează şi evaluează, periodic şi final, gradul de realizare a obiectivelor.

Exercitarea fiecărei funcţii specifice proceselor de management înseamnă fundamentarea, adoptarea şi aplicarea deciziei manageriale. În orice sistem socio-economic, managerul este responsabil în exclusivitate de calitatea deciziilor adoptate (fundamentate ştiinţific, „împuternicite”, oportune, integrate în deciziile organizaţiei, comprehensibile), în timp ce, de eficienţa acestora este responsabil în primul rând executantul (care iniţiază acţiuni pentru operaţionalizarea deciziilor adoptate şi transmise de manager) şi parţial, managerul, care asigură monitorizarea aplicării lor prin furnizarea de indicaţii metodologice (consultanţă de specialitate) ori de câte ori este nevoie.

Pentru fundamentarea, adoptarea şi aplicarea deciziilor, managerul apelează la:

• informaţii, ce parcurg trasee informaţionale variate şi sunt prelucrate pe bază de proceduri specifice, manual sau electronic
• instrumentar managerial, adică sisteme, metode şi tehnci de management diverse, funcţie de natura, complexitatea şi dificultatea problemelor ce urmează a fi soluţionate decizional
• elemente metodologice specifice (metodologii generale sau specifice, proceduri, reguli etc.).

Evident, munca managerului se exercită într-un context cultural – organizaţional dat, caracterizat printr-un set de valori, aşteptări, simboluri, mituri, comportamente etc., cu impact favorabil sau mai puţin favorabil asupra eficienţei şi eficacităţii acesteia.

Tratarea problematicii organizării ergonomice a prestaţiei managerului trebuie să ia în considerare câteva variabile semnificative, care îi dau specificitate. Ne referim la:

• timpul de muncă, abordat prin durata şi structura sa
• locul de muncă (biroul), în sensul de amplasare, microclimat, dotare
• intensitatea muncii (intensitatea decizională)
• capacitatea de absorbţie şi valorificare a informaţiilor ce-i sunt transmise
• cunoştinţele manageriale de care dispune, favorizante în selectarea instrumentarului managerial şi a informaţiilor de care dispune
• natura relaţiilor cu subordonaţii
• calităţile şi aptitudinile manageriale, implicate nemijlocit în crearea şi întreţinerea unui climat de muncă permisiv, propice manifestării subordonaţilor
• dimensiunea ponderii ierahice
• structura socio-profesională şi ţinuta morală a subordonaţilor
• nivelul ierarhic pe care se află managerul
• gradul de încărcare a postului pe care îl ocupă şi a compartimentului condus nemijlocit
• intensitatea presiunilor la care este supus managerul
• responsabilitatea pe care o include postul de management ocupat
• preocupările extraprofesionale ale managerului
• problemele de familie cu care se confruntă managerul (locuinţă, copii, părinţi, distanţă etc.)
• gradul de satisfacţie materială şi moral-spirituală pe care i-l conferă exercitarea postului de management.

Influenţa acestor variabile este diferită la cele trei categorii de manageri, delimitate după eşalonul organizatoric în care activează: manageri din eşalonul superior (director general, directori executivi), manageri din eşalonul mediu sau manageri de mijloc  (şefi de servicii, şefi de secţii de producţie ş.a.) şi manageri din eşalonul inferior sau manageri de linie (şefi de birouri, şefi de ateliere de producţie, maiştri). De aceea şi problematica ergonomiei muncii acestor categorii de manageri trebuie tratată nuanţat.

prof univ dr. Ion Verboncu – Academia de Studii Economice

Pentru a viziualiza articolul în integralitatea sa, vă rugăm să vă ABONAȚI!