Rep: Domnule Florin Irimia, ştim că activaţi în calitate de avocat în cadrul Societății de avocați Ceparu și Irimia, societate specializată în domeniul achiziţiilor publice; în acest sens, am dori să informăm cititorii noştri interesaţi de acest domeniu, cum reuşiţi să îmbinaţi activitatea de avocat, cu cea de consultant în achiziţii şi fonduri europene, organizator evenimente, blogger şi mai nou editor al unui e-book? Consideraţi că toate acestea vă reprezintă şi vă identifică, pentru domeniul dumneavoastră de activitate?
Florin Irimia: Desfășurarea simultană a activităților de consultanță, asistență juridică și reprezentare în domeniul achiziților publice și accesării de fonduri europene, organizarea de seminarii și conferințe în aceste domenii, diseminarea de informații în mediul virtual este facilitată de caracterul complementar al acestor activități. Astfel, profesia de avocat, prin contactul permanent cu practica pe care îl implică aceasta, inspiră și susține activitatea publicistică și organizarea de evenimente având ca tematică achițiizile publice, parteneriatul public – privat sau fondurile europene. Consider că implicarea personală și a întregii echipe de avocați Ceparu și Irimia atât în activitatea juridică aferentă acestor domenii, cât și în schimbul de informații și idei izvorâte din practică, reprezintă un demers absolut necesar promovării echipei noastre. În același timp, sper ca eforturile noastre de a împărtăși experiența dobândită în calitate de practicieni să contribuie la formarea profesională a tuturor celor care participă activ la dezvoltarea domeniilor de activitate menționate anterior.
Rep: Cum vedeţi în acest moment o transpunere mai uşoară, pe parcursul celor doi ani, ca termen de implementare, pentru Directivele europene cu referire la noile reguli UE privind licitaţiile publice şi contractele de concesionare, aprobate de Parlamentul European în 15 ianuarie 2014? Ce probleme credeţi că ridică această transpunere legislativă, pentru ţara noastră?
Florin Irimia: Deși am fost un critic dur al legislației românești a achizițiilor publice, sesizând constant incoerența, lipsa de predictibilitate și de stabilitate a acesteia, în prezent sunt optimist cu privire la armonizarea rapidă și corespunzătoare a legislației naționale cu noul pachet de directive privind achizițiile publice. Astfel, am speranța că experiența ultimilor ani de activitate intensă în acest domeniu va avea ca și consecință pozitivă aplicarea lecțiilor învățate și evitarea erorilor anterioare. Din fericire, cadrul legislativ european este extrem de clar definit iar monitorizarea țării noastre de către organismele europene este suficient de intensă astfel încât să fie temperată orice tendință de introducere în viitoarea legislație românească a achizițiilor publice a unor reguli care să înfrângă caracterul obligatoriu al dreptului comunitar. Îmi doresc ca legiuitorul român să adopte normele de transpunere cu respectarea strictă a procesului legislativ, respectiv prin crearea unei legi sau pachet de legi și norme de aplicare care să fie supuse unei dezbateri publice reale și care să obțină consensul atât al instituțiilor publice implicate în reglementarea, monitorizarea, controlul și verificarea atribuirii contractelor de achiziție publică dar mai ales al practicienilor din acest domeniu (reprezentanții autorităților contractante, operatorii economici interesați, consultanți). Astfel, este preferabil ca transpunerea noilor directive în legislația națională aibă loc în două etape: introducerea prioritară a noutăților cu potențial impact pozitiv asupra sistemului achizițiilor publice (posibilitatea plății directe a subcontractanților; introducerea criteriului de atribuire costul cel mai scăzut; utilizarea experienței personalului ca factor de evaluare în anumite contracte de prestații intelectuale; regulile mai puțin stricte de modificare a contractelor de achiziție publică); amânarea spre finele perioadei limită de implementare a regulilor cu potențial efect negativ sau dificil de implementat pentru moment (eliminarea actualei Anexe 2 B de servicii parțial exceptate de la aplicarea directivelor, utilizarea integrală a mijloacelor electronice).
Rep: Ce nu funcţionează, în realitate, în domeniul achiziţiilor publice şi cum vedeţi din acest punct de vedere rolul ANRMAP? Autorităţile publice pot influenţa corectitudinea în acest domeniu şi care ar fi soluţiile pe care le consideraţi utile în eficientizarea derulării procedurile de achiziţie?
Florin Irimia: Transpunerea conformă a noilor reguli europene în legislația națională nu va fi suficientă pentru eliminarea disfuncționalităților sistemului de achiziții publice din România. Consider că mult mai importantă este aplicarea corespunzătoare în practică a regulilor create, capitol la care țara noastră nu excelează. Astfel, pe lângă buna – credință care trebuie să călăuzească activitatea celor implicați în atribuirea și derularea contractelor finanțate din fonduri publice, se impune creșterea nivelului de profesionalism. Iar un asemenea deziderat nu poate fi atins decât printr-o formare profesională mai riguroasă realizată prin facilitarea și încurajarea accesului la seminarii și conferințe în domeniu (inclusiv la nivel internațional), publicarea de ghiduri practice, cooperarea inter-instituțională, încurajarea dialogului și schimbului de bune practici. Din punct de vedere instituțional, se impune o delimitare mai clară a rolului fiecărui organism implicat în supravegherea, controlul și verificarea atribuirii și derulării contractelor de achiziție publică (ANRMAP, UCVAP, Autoritatea de audit, Curtea de conturi, autoritățile de management cu rol în gestionarea fondurilor europene) pentru evitarea suprapunerii de competențe și a multiplicării controalelor la care sunt supuse autoritățile contractante. Este evident că ANRMAP, în calitatea sa de instituție ce deține competențe multiple în domeniul achizițiilor publice, va avea cel mai important rol în transpunerea conformă a noilor directive, în diseminarea extinsă a celor mai importante informații din acest domeniu, în activitatea de prevenție a erorilor (care trebuie accentuată) și în sancționarea eficientă a abaterilor de la cadrul legal.
Rep: Care este punctul dumneavoastră de vedere în stabilirea principiilor de evitare a conflictului de interese? Cei pe care îi reprezentaţi se confruntă cu această problemă? Prezentaţi-ne o speţă!
Florin Irimia: Problema larg dezbătută a conflictului de interese este, din păcate, prezentă și în domeniul achizițiilor publice, existând în practică situații în care interesele private ale celor care atribuie sau derulează contracte finanțate din fonduri publice influențează îndeplinirea obiectivă și imparțială a atribuțiilor de serviciu. Modificările succesive ale OUG nr. 34/2006 și ale normelor de aplicare a acesteia, generate de recomandările Comisiei Europene precum și întărirea rolului Agenției Naționale de Integritate și al UCVAP în detectarea conflictelor de interese în procedurile de atribuire reprezintă măsuri utile care vor conduce cu siguranță la prevenirea unor situații în care interesele private afectează interesul public care trebuie să primeze în domeniul achizițiilor publice. Consider însă că, în lipsa unei intenții reale de eliminare a conflictelor de interese și fără o veritabilă schimbare de mentalitate, vor rămâne în continuare cazuri nedetectate de influență negativă a intereselor private. O speță interesantă întâlnită în activitatea de avocat a fost cea în care atât Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cât și Curtea de apel București au considerat ca fiind evident conflictul de interese în situația în care, chiar și ulterior depunerii ofertelor de participare la o procedură de atribuire, fratele administratorului uneia dintre firmele ofertante a devenit directorul direcției de achiziții publice din cadrul autorității contractante. Într-un astfel de caz, comisia de evaluare avea obligația să aplice dispozițiile art. 69 indice 1 din OUG nr. 34/2006 și să excludă din procedura de atribuire oferta în cauză.
Rep: Care ar fi cele mai frecvente cauze de contestare a procedurilor de achiziţii publice şi cum sunt relaţiile profesionale stabilite din acest punct de vedere cu Consiliul National de Soluţionare a Contestaţiilor? Cum consideraţi rolul CNSC în această etapă de profunde modificări legislative?
Florin Irimia: Începând de la finele anului 2011, datorită adoptării Ordinului ANRMAP nr. 509/2011 și a verificării documentațiilor de atribuire de către ANRMAP, utilizarea unor criterii de calificare restrictive sau a unor factori de evaluare de natură subiectivă este mult mai rar întâlnită. Din acest motiv, numărul de contestații care vizează documentația de atribuire s-a redus considerabil. În cele mai multe cazuri, operatorii economici contestă rezultatul procedurii de atribuire, în special deciziile autorităților contractante de respingere a ofertelor. De asemenea, frecvente sunt și situațiile în care ofertanții a căror oferta a fost admisibilă dar necâștigătoare critică oferta clasată pe primul loc, în special din perspectiva prețului neobișnuit de scăzut și al neîndeplinirii unor cerințe minime de calificare. Datorită experienței considerabile dobândite de consilierii din cadrul CNSC prin gestionarea unui număr ridicat de contestații anuale, calitatea deciziilor pronunțate de acest organism administrativ-jurisdicțional răspunde, în majoritatea cazurilor, așteptărilor noastre în calitate de avocați care reprezentăm atât autorități contractante cât și operatori economici. De asemenea, soluționarea contestațiilor are loc, în general, cu respectarea principiilor celerității, al contradictorialității și al dreptului la apărare. Consider că practica judiciară creată de către CNSC și de instanțele de judecată reprezintă cea mai importantă componentă a unui sistem de achiziții publice solid, bazat pe existența unor căi de atac eficiente care să garanteze selectarea celor mai bune oferte și care să creeze convingerea că procedurile de atribuire se derulează în mod imparțial, transparent și cu promovarea concurenței.
Rep: Ce credeţi că este cu adevărat important referitor la domeniul achiziţiilor publice în activitatea dumneavoastră de bază, cea de avocat şi ce doriţi să transmiteţi cititorilor Revistei de Achiziții Publice?
Florin Irimia: În calitate de avocat, îmi doresc ca dreptul achizițiilor publice să devină o veritabilă ramură a dreptului public care să beneficieze de recunoașterea pe care o merită având în vedere importanța acestui domeniu în economia României. În opinia mea, un astfel de rezultat poate fi atins prin implicarea mai intensă a mediului academic în acest domeniu, prin crearea unui corp de elită al consultanților în materie de achiziții publice, înființarea de complete de judecători specializate pentru soluționarea plângerilor împotriva deciziilor CNSC și, în special, prin asigurarea unei practici judiciare unitare care să respecte riguros legislația europeană și jurisprudența Curții Europene de Justiție. Sunt convins că și cititorii fideli ai Revistei de achiziții publice împărtășesc aceleași deziderate a căror îndeplinire le va facilita activitatea pe care desfășoară în domeniul de real interes al achizițiilor publice.
