La mai bine de jumătate de an de la adoptarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 51/2014 privind instituirea garanţiei de bună-conduită că o condiţie esenţială pentru înregistrarea unei contestaţii atât în faţa CNSC cât şi direct în faţa instanţei de judecată, ne punem întrebarea care a fost efectul în practică a măsurilor luate, impactul asupra participanţilor la procesul de achiziţii publice, dar şi concordanţa cu legislaţia europeană în materie. Ce a reprezentat în fapt garanţia de bună-conduită, o evoluţie sau nu a fost decât un pas inapoi?

Motivul principal care a determinat adoptarea măsurilor privind instituirea garanţiei de bună-conduită l-a reprezentat practica notorie a operatoriilor economici de a contesta în mod abuziv procedurile de achiziţie publice, noile măsuri impuse în sarcina operatorilor economici având menirea de a proteja autorităţile contractante de eventualele contestaţii abuzive. Guvernul arată, în expunerea de motive a O.U.G. nr. 51/2001, că introducerea garanţiei de bună conduită este justificată de ”necesitatea adoptării unor măsuri urgente care să fluidizeze procedura de atribuire a contractelor de achiziţii publice şi care să protejeze autorităţile contractante împotriva depunerii unor contestaţii abuzive care au modificat scopul pentru care au fost instituite căile de atac în domeniul achiziţiilor publice”.

Rolul garanţiei de bună-conduită este de a proteja interesele autorităţilor contractante în relaţiile cu agenţii economici în procesul de achiziţii publice. Acestă direcţie a legislaţiei naţionale nu este însă în concordanţă cu legislaţia europeană în domeniul achiziţiilor publice. Directivele europene în materia achiziţiilor publice au fost emise în scopul încurajării concurenţei şi participării IMM-urilor la procesul de achiziţii publice. Prin adoptarea măsurilor prevăzute de normele europene s-a încercat garantarea accesului la căi de atac eficiente şi accesibile prin care să li se confere participanţilor posibilitatea contestării actelor autorităţilor contractante pe care aceştia le consideră nelegale şi vătămătoare. În consecinţă, dispoziţiile europene au menirea de a proteja operatorul economic împotriva deciziilor autorităţilor contractante de excludere sau de limitare a accesului la procedura de achiziţii publice asigurându-le căi accesibile şi eficiente de atac.

av.. Cătălina RALEA – Hammond Bogaru & Asociaţii

Pentru a viziualiza articolul în integralitatea sa, vă rugăm să vă ABONAȚI!