De la 1 ianuarie 2014 a intrat în vigoare Regulamentul Comisiei Europene nr. 1336/2013 care modifica Directivele 2004/17/EC, 2004/18/EC și 2009/81/EC privitor la cuantumul noilor praguri valorice aplicabile în cadrul procedurilor de achiziție publică la nivel național. Aceste modificări vor fi valabile şi aplicabile tuturor procedurilor lansate după 01.01.2014.
Necesitatea aducerii la un numitor comun a valorilor prag prevăzute în Directivele 2004/17/EC, 2004/18/EC și 2009/81/EC Directivele 2004/17/EC, 2004/18/EC și 2009/81/EC a apărut din următoarele considerente:
- prin Decizia 94/800/CE, Consiliul a încheiat Acordul privind achiziţiile publice (“acordul”). Acordul ar trebui să se aplice în cazul oricărui contract de achiziţii cu o valoare egală cu sau mai mare decât sumele (denumite în continuare “praguri”) stabilite în acord şi exprimate în drepturi speciale de tragere.
- unul dintre obiectivele Directivelor 2004/17/CE şi 2004/18/CE este de a permite entităţilor contractante şi autorităţilor contractante care aplică directivele menţionate anterior să respecte, în acelaşi timp, obligaţiile prevăzute în acord. In acest sens, pragurile prevăzute de respectivele directive pentru contractele de achiziţii publice care fac, de asemenea, obiectul acordului ar trebui aliniate astfel incât să corespundă contravalorii în euro a pragurilor stabilite în acord;
- din motive de coerenţă, este oportun să se alinieze şi pragurile prevăzute de Directivele 2004/17/CE şi 2004/18/CE, care nu fac obiectul acordului ; În acelaşi timp, pragurile stabilite de Directiva 2009/81/CE ar trebui aliniate la pragurile revizuite prevăzute la articolul 16 din Directiva 2004/17/CE.
Regulamentul mai sus menţionat este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplica direct în toate statele membre. Pe cale de consecinţă, de la 1 ianuarie 2014, data intrării sale în vigoare, regulamentul are directa aplicabilitate şi în Romania, antamând astfel modificarea pragurilor valorice stabilite prin O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, după cum urmează :
- pragul pentru atribuirea contractelor nesectoriale de furnizare sau de servicii creşte la 134.000 de euro, înlocuind astfel valoarea de 130.000 de euro prevăzută la art. 55 alin. (2) lit. a) şi la art. 57 din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare;
- noul prag de 207.000 de euro pentru atribuirea, de către o entitate juridică fără calitate de autoritate contractantă, a unui contract de servicii, în cazul în care respectivul contract este finanţat/subvenţionat în mod direct, în proporţie de mai mult de 50%, de către o autoritate contractantă, înlocuieşte astfel valoarea de 200.000 de euro prevăzută la art. 9 lit. c1) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare;
- pragul pentru atribuirea contractelor sectoriale de furnizare sau servicii creşte la 414.000 de euro, înlocuind valoarea de 400.000 de euro prevăzută la art. 55 alin. (2) lit. b) şi la art. 57 din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare;
- pragul de 5.186.000 de euro pentru atribuirea, de către o entitate juridică fără calitate de autoritate contractantă, a unui contract de lucrări, în cazul în care espectivul contract este finanţat/subvenţionat în mod direct, în proporţie de mai mult de 50%, de către o autoritate contractantă, modifică valoarea de 5.000.000 de euro prevăzută la art. 9 lit. c) şi la art. 51 alin. (1) lit. c), la art. 55 alin. (2) lit. c) şi la art. 57 din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, Regulamentul Comisiei Europene nr. 1336/2013 aduce modificări şi pragurilor stabilite prin O.U.G. nr. 114 din 21 decembrie 2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii, după cum urmează:
- în materia atribuirii contractului de furnizare sau de servicii avem o noua valoare prag de- 414.000 de euro, care înlocuieşte valoarea de 400.000 de euro prevăzută la art. 134 alin. (2) lit. a) şi la art. 136 din O.U.G. nr. 114/2011, cu modificările și completările ulterioare;
- în materia atribuirii contractului de lucrări noua valoare prag este de 5.186.000 de euro, înlocuind valoarea de 5.000.000 de euro prevăzută la art. 134 alin. (2) lit. b) şi la art. 136 din O.U.G. nr. 114/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere modificările survenite pentru noile valori prag, pe cale de consecinţă de la data de 1 ianuarie 2014 instituţiile şi participanţii în procedurile de achiziţii publice vor trebui să ţină cont de acestea. Trebuie reţinut că CE ajustează în mod regulat pragurile pentru atribuirea contractelor de achiziţie publice, România trebuind să se alinieze acestora.
Av.Christian BOGARU
BWSP Hammond Bogaru & Asociaţii