În mod evident, anul 2014 a reprezentat un an al reformelor legislative în materia achiziţiilor publice la nivel european. După cum este cunoscut, Parlamentul European a adoptat la începutul anului un pachet legislativ de modificare a Directivelor europene în domeniul achiziţiilor publice. Statele membre, inclusiv România, vor avea la dispoziţie o perioadă de 24 de luni de la intrarea în vigoare a noilor reglementări pentru implementarea acestora în legislaţia naţională.

Aceste modificări legislative vor avea un impact deosebit asupra tuturor entităţilor implicate în domeniul achiziţiilor publice. Astfel, noile măsuri prevăd implementarea de mecanisme menite să permită o mai bună creştere a eficienţei cheltuielilor publice, să faciliteze participarea întreprinderilor mici şi mijlocii la achiziţiile publice şi să permită achizitorilor să utilizeze mai eficient achiziţiile publice în sprijinul unor obiective societale comune. Totodată, legiuitorul European a avut în vedere necesitatea ca anumite noţiuni şi concepte de bază să fie clarificate pentru a asigura securitatea juridică şi a încorpora anumite aspecte ale jurisprudenţei constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în acest domeniu.

La nivelul acquisului comunitar, până la data adoptării Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European şi a  Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice şi de abrogare a Directivei 2004/18/CE, noţiunea de “autoritate contractantă” era definită conform prevederilor art. 1 alin. (9) din Directiva 2004/18/CE ca fiind statul, colectivităţile teritoriale, organismele de drept public şi asociaţiile formate din una sau mai multe din aceste colectivităţi sau unul sau mai multe organisme de drept public. Organismul de drept public era definit ca fiind orice organism constituit pentru a îndeplini în mod expres cerinţe de interes general, de altă natură decât industrial sau comercial, care are personalitate juridică şi a cărui activitate este finanţată în cea mai mare parte de stat, de colectivităţile teritoriale sau de alte organisme de drept public sau a cărui gestionare face obiectul controlului acestora din urma sau al cărui consiliu de administrare, de conducere sau de supraveghere este alcătuit din membri desemnaţi în proporţie de peste 50 % de către stat, de colectivităţile teritoriale sau de alte organisme de drept public. De asemenea, în anexa III a Directivei 2004/18/CE a fost prevăzută o listă neexhaustivă a autorităţiilor contractante care, în viziunea Statelor Membre, îndeplinesc toate condiţiile enunţate mai sus, şi anume: au personalitate juridică, desfaşoară activităţi necomerciale sau neindustriale în vederea satisfacerii nevoilor de interes public,  sunt finanţate de stat şi sunt sub controlul statului, fie prin subordonarea acestora, fie prin participarea statului în organismelor de conducere.

Pornind de la premisa ca noţiunea de „autoritaţi contractante” şi, în special, notiunea de „organisme de drept public” au fost examinate în mod repetat în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene[1] şi luând în considerare necesitatea de a clarifică faptul că domeniul de aplicare ratione personae al noii directive ar trebui să rămâna neschimbat, legiuitorul european a considerat adecvat să se menţină definiţia pe care Curtea s-a bazat şi să se încorporeze un anumit număr de clarificări oferite de jurisprudenţa respectivă, ca o cheie a unei mai bune înţelegeri a definiţiilor propriu-zise, fără intenţia de a modifica înţelegerea conceptului astfel cum a fost elaborat în jurisprudenţă.

În acest scop, s-a considerat necesar să se clarifice ca un organism care funcţionează în condiţii normale de piaţă, care urmareşte obţinerea unui profit şi care suportă pierderile care rezulta din exercitarea activitaţii sale nu ar trebui sa fie considerat ca fiind un „organism de drept public”, deoarece necesităţile de interes general, pentru îndeplinirea cărora a fost creat sau pentru care i s-a încredinţat sarcina de a le îndeplini, pot fi considerate a avea caracter industrial sau comercial.

În ceea ce priveşte modul de definire a conceptului de “autoritate contractantă”, remarcăm că noua directivă stabileşte ca autorităţile contractante vor fi împărţite în două categorii, respectiv autorităţi guvernamentale centrale şi autorităţ sub-centrale (regionale sau locale). Doar autorităţile sub-centrale vor beneficia de praguri, reguli de publicitate şi termene limită mai flexibile, aceasta fiind soluţia de compromis la care s-a ajuns în contextul restricţiilor impuse pentru autorităţile centrale prin Acordul privind Achiziţiile Publice din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comertului (GPA), la care Uniunea Europeană este parte.

Astfel, art. 2 alin. (1) din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European şi a  Consiliului defineşte următoarele noţiuni: „autorităţi contractante” înseamnă statul, autoritaţile regionale sau locale, organismele de drept public sau asociaţiile formate din una sau mai multe astfel de autorităţi sau din unul sau mai multe astfel de organisme de drept public; „autorităţi guvernamentale centrale” înseamnă autorităţile contractante enumerate în anexa I a directivei şi, în masură în care sunt operate corecţii sau modificări la nivel naţional, entităţile care le succed acestora, iar „autorităţi contractante regionale sau locale” înseamnă toate autorităţile contractante care nu sunt autorităţi guvernamentale centrale.

În sensul dispoziţiilor directivei, autorităţile regionale includ autorităţile enumerate neexhaustiv în NUTS 1 şi 2, astfel cum este prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 mai 2003 privind instituirea unui nomenclator comun al unităţilor teritoriale de statistica (NUTS), în timp ce autorităţile locale includ toate autorităţile din unităţile administrative din cadrul NUTS 3 şi unităţile administrative mai mici, astfel cum este prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 1059/2003. De asemenea, este menţinută definiţia noţiunii de „organisme de drept public”, care înseamna organismele care au toate caracteristicile următoare: sunt înfiinţate în scopul specific de a raspunde unor necesităţi de interes general, fără caracter industrial sau comercial, au personalitate juridică şi sunt finanţate, în cea mai mare parte, de catre stat, autorităţi regionale sau locale sau alte organisme de drept public; sau administrarea lor face obiectul supravegherii de către autorităţile sau organismele respective sau au un consiliu de administraţie, de conducere sau de supraveghere alcatuit din membri desemnaţi în proporţie de peste 50 % de catre stat, de autorităţi regionale sau locale sau de alte organisme de drept public.

Noile reglementări mai clare, mai concise pot conduce la simplificarea şi la uşurarea procedurilor de achiziţie publică, permitând o folosire mai eficientă a veniturilor publice. Rămâne de văzut însă cum vor alege autorităţile Statelor Membre să înteleagă şi să implementeze noile reglementări europene.

Cons. jur. Silvia Bărbulescu – expert achiziţii publice