Nou proiect de instrucțiune pentru aplicarea Ordinului care reglementează procedura simplificată de achiziții pentru proiectele lansate de beneficiari din mediul privat

TeodoroviciMFEMinisterul Fondurilor Europene a lansat în dezbatere publică un proiect de instrucțiune pentur aplicarea prevederilor procedurale ale Ordinului ministrului Fondurilor Europene nr. 1.120/2013, care reglementează procedura simplificată de achiziţii în cadrul proiectelor implementate de beneficiari din mediul privat.

“Prin această Instrucţiune vom oferi soluţii la cele mai importante şi frecvente speţe pe care le întâmpină beneficiarii din mediul privat în aplicarea procedurii simplificate de efectuare a achiziţiilor în cadrul proiectelor. Aplicarea acestei proceduri este una dintre măsurile adoptate în 2013 şi care are un impact major în buna derulare a proiectelor din fonduri europene implementate de mediul privat. Vă reamintesc, datorită simplificării acestei proceduri, beneficiarii privaţi care asigură din banii lor peste 50% din suma necesară implementării proiectelor nu mai sunt obligaţi să respecte reguli stricte, similare cu cele aplicate beneficiarilor publici”. Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Din luna octombrie 2013, beneficiarii din mediul privat aplică o procedură simplificată în cazul achiziţiilor de bunuri de peste 30.000 de euro, al celor de servicii cu o valoare cuprinsă în intervalul 30.000-207.000 de euro, respectiv al achiziţiilor de lucrări cu o valoare cuprinsă în intervalul 100.000 – 5.186.000 de euro. Procedura simplificată este reglementată de Ordinului de ministru nr. 1.120/2013, prin care a fost abrogat Ordinul 1.050/2012.

Propuneriile și obervațiile referitoare la acest proiect pot fi transmise până la data de 23 iunie la adresa contact.minister@fonduri-ue.ro. Proiectul de instrucțiune poate fi accesat aici.

Revista de Achiziții Publice

 

About the Author

Leave A Response

You must be logged in to post a comment.