La începutul lunii martie[1] după aproximativ 12 luni de la adoptarea directivelor …. Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, în calitatea sa de organism de reglementarea în domeniul achiziţiilor publice[2] a pus ”timid” în dezbatere publică, pe site-ul oficial, proiectul legii achiziţiilor publice ce transpune Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European a Consiliului din 26 februarie privind achiziţiile publice şi de abrogare a Directivei 2004/18/CE.

Înainte de a proceda la analizarea sumară a acestui proiect de lege, având în vedere că efectuarea unei analize amănunţite ar fi inutilă, dacă ţinem cont de retragerea acestui proiect la solicitarea Comisiei Europene (CE) şi a Ministerului Fondurilor Europene (MFE)[3], consider că ar trebui să fac câteva precizări cu privire la noţiunea transpunerii de directive.

Directiva face parte din instrumentele juridice de care dispun instituţiile europene pentru punerea în aplicare a politicilor europene, instrument care se caracterizează prin flexibilitatea utilizării sale în sensul că introduce obligaţia cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând libertate fiecărui stat membru cu privire la mijloacele care vor fi utilizate în acest sens. După adoptarea la nivel european a unei directive, statele membre trebuie să o transpună ulterior în legislaţia lor internă[4].

Deoarece directivele nu conţin modalităţi de aplicare, statele membre au doar o obligaţie de rezultat, având astfel libertatea de a alege forma şi mijloacele prin care vor aplica respectiva directivă[5].

Intrarea în vigoare a unei directive nu produce efecte directe în legislaţiile naţionale ale statelor membre, motiv pentru care este necesară efectuarea operaţiunii de transpunere. Operaţiune care poate fi definită ca fiind actul adoptat de fiecare stat membru şi care constă în aprobarea unor măsuri naţionale menite să îi permită să se conformeze rezultatelor stabilite prin directivă, măsuri care ulterior trebuie comunicate Comisiei[6].

La o primă vizualizare a proiectul legii achiziţiilor publice care se prezumă că transpune directiva în domeniul achiziţiilor publice, se poate constata că reprezintă în fapt o traducere a Directivei nr. 2014/24/UE.

Procedând la analiza sumară a acestui proiect de act normativ, aşa cum am menţionat anterior, se poate constata faptul că atât proiectul de act normativ cât şi textul directivei elimină anexa 2B din cadrul OUG nr. 34/2006 care stabileşte serviciile a căror atribuire se face doar cu respectarea prevederilor art. 35-38 şi art. 57 din ordonanţă şi a principiilor, în scopul exceptării ”in integrum” a unor servicii de la aplicarea prevederilor actelor normative din domeniul achiziţiilor publice, cum ar fi spre exemplu servicii juridice, de arbitraj, conciliere ….

Florentina DRĂGAN
Consilier soluţionare contestaţii

Pentru a viziualiza articolul în integralitatea sa, vă rugăm să vă ABONAȚI!