Publicat în revista nr. 176 – Martie 2025
Iuliana Paula NEGOIŢĂ, Lawyer Strabag Group România
Mult aşteptata decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (”Curtea”) pronunţată la data de 22.10.2024 în cauza C-652/22 (Kolin Insaat Turizm Sanayi ve Ticaret AS) , la care ne vom referi în continuare ca ”Decizia Kolin”, continuă să nască întrebări şi discuţii între profesioniştii din domeniul achiziţiilor publice şi nu numai. Surprinzător sau nu, în ţara noastră subiectul nu pare să suscite un interes major, însă în ceea ce ne priveşte, apreciem că nu poate şi nu trebuie să fie trecut cu vederea.
Contextul cauzei Kolin
Curtea a fost sesizată cu o cerere de trimitere preliminară formulată de Curtea Administrativă de Apel din Croaţia, privind interpretarea articolelor 36 şi 76 din Directiva 2014/25/UE, referitoare la achiziţiile realizate de entităţile care activează în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor postale. În cadrul unui litigiu între societatea
turcă Kolin Insaat Turizm Sanayi ve Ticaret AS („Kolin”) şi autorităţile croate de control al procedurilor de achiziţie, întrebările adresate Curţii se refereau la dreptul autorităţii contractante de a lua în considerare documente suplimentare prezentate după termenul limită de depunere a ofertelor, care nu fuseseră incluse în oferta iniţială.
Accesul ţărilor terţe la achiziţiile publice ale Uniunii Europene În contextul de mai sus şi răspunzând la o întrebare care nu i-a fost adresată, Curtea a analizat accesul ţărilor terţe (non-UE), în speţă a operatorului economic turc – Kolin la achiziţiile publice din UE. Decizia este deosebit de importantă, Curtea pronunţându-se în sensul că operatorii economici din ţările terţe – care nu sunt parte la Acordul privind Achiziţiile Publice al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (AAP) sau nu au un acord comercial cu UE – nu au dreptul la tratament egal şi nici la remedii pe baza legislaţiei UE.
Decizia ridică cel puţin următoarele întrebări: Dacă acei operatori economici care provin din ţări care nu sunt parte la AAP sau care nu au încheiat un acord internaţional cu Uniunea care să asigure accesul egal şi reciproc pe pieţele de achiziţii publice nu pot beneficia de acelaşi tratament precum cel acordat operatorilor economici din Uniune, de ce este totuşi permisă participarea lor la achiziţiile publice? Pe de altă parte, ce rost mai are participarea dacă acelor operatori economici oricum le este refuzat dreptul de a contesta sau a solicita remedii în baza norme lor Uniunii? În cele din urmă, dacă tratamentul este diferit în ceea ce priveşte dreptul de a contesta şi remediile, atunci care vor fi în concret remediile posibile?
Am putea pretinde că instanţa europeană nu a avut de ales şi, odată intrată pe teritoriul admisibilităţii operatorilor economici din ţări terţe la procedurile de achiziţie din UE, nu putea să statueze că aceştia ar trebui excluşi din moment ce o astfel de excludere nu este la acest moment prevăzută expres prin normele europene. Adoptând aurea
mediocritas, Curtea a decis în favoarea ipotezei ca din moment ce nu pot fi exclusi de plano, aceşti operatori economici, odată admişi la o procedură de atribuire a unei autorităţi din UE, nu pot beneficia de acelaşi tratament precum cel acordat operatorilor economici din UE sau a celor acoperiţi expres de Directivele UE, respectiv din acele
ţări terţe care sunt parte la AAP sau care au un acord comercial cu UE. Orice interpretare contrară ar conduce la un acces garantat al operatorilor economici din ţări terţe (indiferent de existenţa sau nu a unui acord cu UE), ceea ce ar lipsi de orice rost însăşi aplicarea ratione personae a directivelor…
Pentru a vizualiza articolul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!
