Publicat în revista nr. 134 – Noiembrie 2018

Reporter: Ştim că activaţi în calitate de avocat colaborator senior specializat în achiziţii publice în cadrul Schoenherr şi Asociaţii. În acest sens, am dori să faceţi o prezentare cititorilor noştri, interesaţi de acest domeniu, despre cum a evoluat în opinia dvs., domeniul achiziţiilor publice şi care sunt principalele probleme cu care se confruntă cei implicaţi în domeniul dvs. de activitate din acest punct de vedere?

Sandra-Ioana TOMA (ANCA): Domeniul achiziţiilor publice este în continuă mişcare şi evoluţie, iar acest lucru este normal, având în vedere cât de importantă este incidenţa lui în practica de zi cu zi. Cu toate acestea şi legislaţia aplicabilă în materie este şi ea în continuă mişcare şi modificare, iar acest lucru poate fi privit din dublă perspectivă: unii actori de pe piaţă îl consideră benefic, iar alţii îl consideră bulversant şi chiar împovărător. Astfel, din perspectiva unui avocat care reprezintă cel mai frecvent operatori economici participanţi la procedurile de achiziţie publică, pot spune că, din păcate, modificările legislative nu au detensionat relaţiile dintre operatorii economici şi autorităţile contractante ci, dimpotrivă, le-au rigidizat. Şi spun acest lucru întrucât consider că tendinţa pe această piaţă ar trebui să fie în sensul detensionării acestor raporturi şi facilitării comunicării între părţi, în vederea atingerii de către fiecare parte a intereselor sale – autoritatea
contractantă ar trebui să urmărească atribuirea cât mai rapidă a contractului, respectiv a acordului-cadru ce face obiectul procedurii de achiziţie publică, operatorului economic participant optim, a cărui ofertă realmente îndeplineşte criteriile de calificare şi atribuire, pentru a se asigura astfel că respectivul acord-cadru/ contract va fi dus la bun sfârşit în termen şi fără alte evenimente suplimentare, iar operatorii economici ar trebui să urmărească participarea în mod efectiv la o procedură de achiziţie publică, pentru care să aibă resursele necesare astfel încât, după semnarea acordului-cadru/contractului, să poată să ducă la bun sfârşit acordul-cadru/contractul. Mai exact, spre exemplu noile modificări aduse Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, prevăd reinstituirea unei „taxe de admisibilitate” a contestaţiei în sarcina contestatorului. Este vorba despre fosta garanţie de bună conduită, adaptată de către legiuitor astfel încât aceasta să nu fie neconstituţională (cel puţin, la o primă vedere), şi denumită „cauţiune”. Problema cu această cauţiune este că aceasta presupune indisponibilizarea unei sume semnificative de bani pentru perioada de timp scursă de la momentul formulării contestaţiei şi până la momentul soluţionării plângerii prin hotărâre definitivă, în scopul reducerii numărului de contestaţii înregistrate pe rolul CNSC, respectiv al tribunalelor. Or, din punct de vedere cel puţin moral,
aceasta are ca efect restricţionarea accesului la justiţie şi poate, pentru unii operatori economici, lipsirea acestora de posibilitatea de a contesta anumite prevederi din documentaţia de atribuire în scopul obţinerii unor măsuri de remediere a acestora. Este adevărat, sunt mulţi contestatori care formulează contestaţii nefondate, chiar în scopul de a tergiversa procedura de atribuire, însă sunt şi foarte mulţi contestatori care chiar identifică nereguli tehnice care, dacă nu sunt modificate prin adoptarea de către autoritatea contractantă de măsuri de remediere, conduc la imposibilitatea formulării unei oferte corecte şi complete şi chiar la imposibilitateaîndeplinirii la timp a contractului/ acordului-cadru….

Pentru a vizualiza interviul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!