Publicat în revista nr. 142 – Iulie 2019

Liviu Alexandru Teodorescu, Avocat definitiv – Baroul Bucureşti

O întrebare la care probabil foarte mulţi profesionişti ai dreptului ar răspunde instinctiv afirmativ, plecând de la principiul libertăţii contractuale, astfel cum este acesta consacrat în cuprinsul art. 1.169 din Codul Civil (denumit în continuare CC). Este însă libertatea contractuală nelimitată? Răspunsul îl găsim atât în art. 1.169 CC cât şi în art. 11 din acelaşi act normativ.  Astfel, art. 1679 CC dispune în sensul că ″Părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri.″
De asemenea, art. 11 din CC prevede faptul că ″Nu se poate deroga prin convenţii sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri.″ Continuând analiza, ne vom opri la prevederile legale incidente (norme de drept procesual), acestea regăsindu-se în art. 111 şi art. 126 Cod Procedură Civilă– denumit în continuare CPC (dreptul comun), respectiv la art. 53 alin. (1)1 şi (1)2 din Legea nr. 101/20163 (normă specială) şi respectiv art. 51 alin (4)1 din Legea nr. 51/20064 (o normă specială, derogatorie de la norma specială menţionată mai sus).
Astfel, art. 111 CPC stabileşte faptul că ″Cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului.″…

Pentru a vizualiza articolul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!