Încrederea manifestată la momentul adoptării noilor directive cu privire la capacitatea ţării noastre de a le transpune la termen şi în mod conform începuse să se diminueze considerabil la finalul anului trecut, în contextul în care România nu adoptase încă decizii cu privire la modalitatea concretă de lucru în acest proces legislativ complex şi îndelungat. Trebuie precizat că alte State membre ale Uniunii Europene au adoptat deja acte normative de transpunere (Marea Britanie) sau au prezentat propuneri de adaptare a legislaţiei interne.
Din fericire, optimismul a revenit parţial în acest început de an. Deşi lucrurile nu au evoluat considerabil raportat la finalul anului trecut, s-au realizat totuşi demersuri importante în direcţia cea bună. Astfel, poate pentru prima dată de la adoptarea de către România a acquis-ului comunitar în materie de achiziţii publice, devine vădită intenţia Guvernului de a realiza consultări efective cu actorii relevanţi în acest domeniu: mediul privat, asociaţiile profesionale, societatea civilă. Această tendinţă s-a manifestat prin consultările iniţiate de Cancelaria Primului Ministru pentru elaborarea Strategiei Naţionale în domeniul achiziţiilor publice şi cu privire la opţiunile de transpunere a politicilor din directivele europene.
Avocat Florin IRIMIA – SCPA Ceparu&Irimia
Pentru a viziualiza articolul în integralitatea sa, vă rugăm să vă ABONAȚI!